Ministrul Culturii îl ATACĂ pe Iohannis: „Încearcă să iasă în evidență cu câte ceva”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă organizată de PSD Constanţa, referitor la declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis potrivit căreia este „aproape hotărât” să convoace un referendum odată cu alegerile europarlamentare, că acesta nu face altceva decât să încerce „să iasă în evidenţă cu câte ceva”.

„Preşedintele Iohannis încearcă să creeze tot felul astfel de lucruri prin care să încerce să iasă în evidenţă cu câte ceva. Nu cred că poate să meargă atât de mult în derizoriu, încât, după exemplul preşedintelui Băsescu, să vină şi să propună un referendum pe care să îl lipească de alte tipuri de alegeri. Eu cred că (...) populaţia (trebuie) să se poată concentra doar către alegerile respective, şi nu în alte direcţii, aşa cum ar dori domnul preşedinte să distragă atenţia de la ceea ce este important şi să creeze un astfel de scrutin”, a spus Breaz.

Citește și REFERENDUM pe JUSTIȚIE. O PETIȚIE a fost lansată. Ce ÎNTREBĂRI îi sunt propuse lui Iohannis

Întrebat despre o eventuală remaniere guvernamentală, el a răspuns că nu intenţionează nimeni să facă aşa ceva.

„Nu s-a discutat de nicio remaniere şi nu cred că PSD va pregăti vreo remaniere guvernamentală în următoarea perioadă. Nu fac parte din structurile centrale de conducere ale partidului, dar pot să vă spun că nu intenţionează nimeni să facă o remaniere guvernamentală. Şi Partidul Social Democrat nu va face niciodată o remaniere doar de dragul remanierii. Atunci când s-au făcut remanieri, s-au căutat miniştri mai buni, miniştri care să aducă plusvaloare în ministere”, a declarat Valer-Daniel Breaz, care s-a aflat miercuri la Constanţa pentru a discuta cu reprezentanţii instituţiilor de cultură despre diversele problemele pe care aceştia le au.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel