Mii de români au cântat la GEAM cu lumina Învierii. Imagini emoționante

romani_la_ferestre
Mii de români au ieșit la miezul nopții la geamul ferestrelor cu lumina Învierii. 

Imagini emoționante în noaptea Învierii. Românii s-au mobilizat și au ieșit la geam cu lumina Învieriii.

În timp ce unii au preferat să se solidarizeze și să arate doar lumina către ceilalți credincioși, alții au cântat "Hristos a Înviat".

Condițiile au fost foarte stricte în România, iar bisericile au fost închise bisericilor din cauza temerilor legate de Coronavirus. Astfel, Lumina Învierii a fost împărțită de voluntari.

Patriarhul Daniel a spus, sâmbătă, la întâmpinarea Luminii Sfinte în Catedrala Patriarhală, că „prin această Sfântă Lumină am păstrat comuniunea cu Hristos și cu toate Bisericile”, potrivit Agenției de știri a Patriarhiei. 

„Anul acesta Lumina Sfântă a fost primită într-o atmosferă de tristețe pentru toată lumea. Biserica Sfântului Mormânt era aproape goală. Cu toate acestea însă, faptul că Lumina Sfântă a venit și anul acesta la Ierusalim și în toate țările ortodoxe care au trimis delegații spre a o primi în dar de la Hristos, aduce bucurie. Și pe lângă binecuvântare, ne aduce și o mare consolare, o mângâiere”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh.

(w670)

Alte știri de interes
x close