Mihai Tudose critică Guvernul pentru ”Ordonanța lăcomiei”

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

 Mihai Tudose, membru Pro România, a criticat Guvernul pentru adoptarea OUG 114/2018, cunoscută drept ”Ordonanța lăcomiei” și a susținut că aceasta "frizează absurdul", informează Agerpres. 

 

"Referitor la OUG 114, nu cred că mă poate suspecta cineva ca fiind un prieten al băncilor, sub nicio formă. Dar ceea ce face acum frizează absurdul, pe acel dublu limbaj, duble măsuri şi dorinţa de a avea tot timpul o temă: dă-i cu banca, dă-i cu aurul, că-i cu statul paralel, că-i cu orice altceva în afară de autostrăzi, în afară de spitale, orice altceva în afară de educaţie. Acum este cu OUG 114, cum se luptă el cu băncile. El se luptă cu băncile, pe de o parte, pe de altă parte domnul Teodorovici scrie scrisori la Standard and Poor s. Înţeleg că luni doamna prim ministru vine la Parlament să ne spună despre cum vede ea 114. Ca o paranteză, să-mi fie iertată îndrăzneala, nu cred că vom asculta viziunea doamnei Dăncilă, ci viziunea domnului Dragnea sau a domnului Vâlcov. În schimb, nu avem niciunul dintre noi acea scrisorică pierdută pe care a trimis-o domnul Teodorovici la Standard and Poor's. Pentru că pe faţă se bate cu băncile, pe spate: 'stai un pic că o retragem'. Păi, în ce zi a fost bună, ieri când ai dat-o, azi când o retragi?", a declarat Mihai Tudose.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel