Mihai Chirica, CERERE pentru Klaus Iohannis: „Vă rog să vă folosiţi autoritatea cu care aţi fost investit”

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis ca la următoarea şedinţă CSAT să declare Autostrada Ungheni - Iaşi - Târgu Mureş obiectiv de interes naţional.

Mihai Chirica i-a transmis, joi, preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare prin care îi solicită ca Autostrada Unirii să fie obiectiv de interes naţional şi să îşi folosească autoritatea pentru ca Guvernul să înţeleagă că A8 este esenţială pentru dezvoltarea regiunii de Nord-Est.

„Având în vedere convocarea de către Excelenţa Voastră a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pentru ziua de marţi, 30 iulie, în vederea avizării rectificării bugetare propuse de Guvern, precum şi intenţia Prim-Ministrului Viorica Dăncilă de a declara Autostrada Comarnic - Braşov ca obiectiv de interes naţional, vă rog, în numele comunităţii ieşene şi a Asociaţiei „Moldova se dezvoltă", să solicitaţi Premierului României să acorde acelaşi statut şi Autostrăzii „Unirii" Ungheni - Iaşi - Târgu Mureş!", se arată în textul scrisorii.

În scrisoarea transmisă preşedintelui, Chirica susţine că cererea sa este în concordanţă cu Legea 291 / 2018, privind aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Iaşi-Târgu Mureş, Autostrada Unirii.

„Vă rog să vă folosiţi autoritatea cu care aţi fost investit pentru ca, măcar în al doisprezecelea ceas, Guvernul României să înţeleagă faptul că Autostrada „Unirii" este esenţială pentru dezvoltarea Moldovei, pentru crearea unei legături între Estul şi Vestul ţării şi între Occidentul Europei şi românii de pe cele două maluri ale Prutului", susţine Mihai Chirica în scrisoarea transmisă preşedintelui.

Edilul Iaşului susţine că autostrada ce ar urma să lege Estul de Vestul ţării „este vitală pentru destinul milioanelor de români din Regiunea de Nord-Est şi din Republica Moldova", potrivit Mediafax.

 

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

25 aug 2019, 18:24 in Știri
Horoscop, luni, 26 august 2019

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.27