Migranți afgani ascunși într-un TIR cu frigidere cu destinația Germania, descoperiți la frontieră

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Nouă migranţi din Afganistan au fost prinși când încercau să treacă frontiera ilegal în Ungaria, în Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand. Aceștia au fost descoperiţi ascunşi într-un TIR ce trebuia să ajungă în Germania.

Șoferul este român şi transporta sticlă pentru şemineuri şi combine frigorifice pentru o firmă din Germania.

În data de 07.02.2022, în jurul orei 12.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul asupra unui ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în România, condus de un cetățean român. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, sticlă pentru șemineuri și combine frigorifice, pentru o firmă din Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, nouă cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 19 și 30 de ani, solicitanți de azil în țara noastră. Cei în cauză au declarat că s-au urcat în vehicul, în apropierea localității Arad, fără știrea șoferului”, potrivit Poliției de Frontieră.

În continuare, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii activității infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Cei 9 migranți afgani riscă dosare penale pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, potrivit polițiștilor de Frontieră.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel