Meleșcanu, REACȚIE după anunțul lui Tăriceanu: "Nu putem fi cu un picior în guvernare și cu unul în opoziție"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Teodor Meleșcanu a reacționat, miercuri, la anunțul lui Călin Popescu Tăriceanu privind alianța ALDE cu Pro România. Senatorul ALDE și fostul minsitru de Externe a afirmat că partidul trebuie să se poziționeze, neputând fi cu un picior în guvernare și cu unul în opoziție. 

"În ideea constituirii unor grupuri comune politice, evident că va trebui să fie rezolvată și problema modului în care ne poziționăm. Nu putem să fim cu un picior în coaliția de guvernare și cu un picior în minoritatea și în opozișia la nivel parlamentar. Lucrurile nu se pot face și trebuie tranșate. (...) Din punctul meu de vedere trebuie să evaluăm serios care sunt consecințele unei asemenea decizii, având în vedere intenția comunicată astăzi. Din punctul meu de vedere lucrurile se pot tranșa doar în cazul în care există un sistem de colaborare care funcționează și dacă avem posibilitatea să avem puncte de vedere comune. Unul dintre ele este rectificarea bugetară, de exemplu. Pe anumite teme, relația cu PSD nu funcșionează", a declarat Teodor Meleșcanu, la Digi 24.

Fostul ministru de Externe a adăugat, totodată, că o alianță cu partidul condus de Victor Ponta ar putea stabiliza politica din România. El a anunțat că membrii ALDE vor avea o discuție joi în legătură cu acest subiect.

„Din punctul meu de vedere e vorba de o intenție a domnului președinte Tăriceanu de a avea o colaborare mult mai strânsă cu Pro România. Sogur că noi vom analiza în detaliu în ce constă această colaborare. Mâine vom avea o întâlnire neoficială pe această temă să vedem cum ne mișcăm în continuare și care sunt principalele linii de acțiune comune pe care le putem vedea. Din punctul meu de vedere, cred că este într-adevăr o mișcare care ar putea să ne ajute în stabilizarea situației politice din România, însă e sigur la nivel de intenție. Va trebui să vedem practic în ce constă această alianță", a mai spus Meleșcanu, transmite Mediafax.

Senatorul ALDE a susținut că „miza acestei alianțe poate să fie pregătirea pentru alegerile prezidențiale din toamnă, dar dincolo de acest aspect care este strict electoral, miza este de a avea într-adevăr o alință politică în măsură să răspundă intereselor cetățenilor din România și să aibă și sprijin parlamentar pentru acest lucru".

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, miercuri, că ALDE va avea o alianță politică cu Pro România, partidul condus de Victor Ponta. El a afirmat că alianța va fi a treia forță parlamentară, după PSD și PNL.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel