Matteo Salvini anunţă o moţiune de cenzură împotriva şefei Comisiei Europene

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:

Liderul partidului Liga din Italia, Matteo Salvini, a declarat vineri că formaţiunea sa de dreapta va depune o moţiune de cenzură împotriva şefei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru că a spus că va trata Italia la fel ca pe Ungaria şi Polonia dacă Liga şi aliatul său Fratelli d'Italia (FdI) vor câştiga, aşa cum se aşteaptă, alegerile programate să aibă loc duminică în Italia şi vor promova politici naţionaliste, relatează ANSA.

Comisia Europeană i-a criticat în mai multe rânduri pe premierul ungar Viktor Orban şi partidul Lege şi Justiţie (PiS, de guvernământ) din Polonia pentru probleme legate de respectarea statului de drept şi reformele în justiţie, aplicând sancţiuni împotriva celor două ţări când au deviat de la valorile democratice ale UE.

Liga şi Fdi s-au abţinut săptămâna trecută să voteze un raport în Parlamentul European care susţinea că Ungaria sub conducerea lui Viktor Orban nu mai este o democraţie pe deplin funcţională, ci o autocraţie.

Orban este un aliat-cheie al celor două partide italiene, în timp ce PiS face parte din grupul conservator al PE prezidat de liderul FdI, Giorgia Meloni, alături de partidul spaniol de extrema dreaptă Vox.

Meloni, pe cale să devină prima femeie premier în Italia şi cel mai de dreapta după cel de-al Doilea Război Mondial, a lăudat adeseori politicile lui Orban şi ale aliaţilor săi polonezi.

Von der Leyen a declarat joi că în cazul în care alegerile generale vor duce la o schimbare autocratică, naţionalistă şi eurosceptică, "avem la îndemână instrumente la fel ca în cazurile Poloniei şi Ungariei".

Totuşi, şefa executivului european a afirmat că "suntem gata să lucrăm cu orice guvern democratic care este dispus să lucreze cu noi", notează ANSA.

Salvini a catalogat declaraţia ei drept un amestec sordid şi arogant în politica internă italiană. ''Doamna îi reprezintă pe toţi europenii, salariul ei este plătit de noi toţi, iar aceasta a fost o ameninţare dezgustătoare şi arogantă'', a spus Salvini, adăugând: ''Duminică votează italienii, nu birocraţii de la Bruxelles, iar dacă aş fi preşedintele Comisiei Europene aş fi (mai) preocupat de facturile la energie''.

Grupul Identitate şi Democraţie (ID) din PE din care face parte Liga va depune o moţiune de cenzură.

Meloni i-a asigurat pe partenerii internaţionali ai Italiei că, sub conducerea sa, Italia va fi fidelă poziţiilor UE şi NATO şi va continua să sprijine Ucraina în apărarea sa împotriva invaziei ruseşti. Dar ea a exprimat, de asemenea, opinii eurosceptice, a criticat imigranţii şi aşa-numitele lobby-uri homosexuale şi a promis că va oferi femeilor o alternativă la avort.

Această mamă necăsătorită, în vârstă de 45 de ani, ce provine din clasa muncitoare a Romei, care vorbeşte simplu, a subliniat identitatea sa de mamă creştină şi face campanie sub sloganul Dumnezeu, familie şi patrie.

De asemenea, ea a susţinut teoria "marii înlocuiri", care presupune înlocuirea cetăţenilor albi cu imigranţi musulmani.

Deşi partidul său are rădăcini post-fasciste, ea a subliniat că împărtăşeşte valori şi politici cu conservatorii britanici şi republicanii americani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel