Matteo Politi, ACUZAT că s-a dat drept medic în România, REȚINUT

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Matteo Politi, alias doctorul Matthew Mode, acuzat că s-a dat drept medic în România, a fost reținut de poliție, ieri seara, aproape de miezul nopții, după ce fusese adus la audieri, la Secția 4 din Capitală. 

Politi încercase să fugă din România, dar a fost prins ieri dimineață, într-un tren la Curtici, de Poliția de Frontieră.

Bărbatul, cetăţean italian, a fost dus de poliţişti la Secţia 4 şi nu a făcut declaraţii jurnaliştilor. Totodată, poliţiştii au adus bagajele pe care bărbatul le avea la el atunci când a fost prins, la Vama Curtici.

Citește și Italianul acuzat că s-a dat drept MEDIC, a încercat să FUGĂ din țară. A fost PRINS la graniță

„În luna noiembrie s-a primit la Secția 4 o plângere în legătură cu o infracțiune de înșelăciune săvârșită de acest cetățean italian, privind închirierea unui spațiu. Am efectuat cercetări începând cu 21 noiembrie. Au fost audiate mai multe persoane. Pe parcursul audierilor s-a concluzionat că cetățeanul italian a folosit și o altă identitate, facem verificări și vis-a-vis de acest lucru. Am demarat verificarea autenticității unor documente, unele sunt în limba română, altele urmează să fie traduse. Am cerut autorităților de specialitate din Italia, inclusiv astăzi am primit o serie de documente. Ne-au fost comunicate anumite date.

Pot să vă confirm că acest cetățean a fost condamnat în Italia pentru fapte asemănătoare și că nu figurează ca medic. Colegiul Medicilor a adresat o nouă plângere Parchetului. Din această cauză pare că ancheta a durat, pentru că au fost multe documente de analizat. Nu am putut ști de la început dacă este persoana care pretinde că este. Nu pot să vă spun de cât timp se află în România.

Citește și Prima REACȚIE a lui Matteo Politi, italianul cu opt clase ACUZAT că s-a dat drept MEDIC în România

Avem corespondență și cu anumite unități medicale, în continuare avem mai multe adrese, răspunsuri primite de la autoritățile din străinătate, cu privire la faptul că a fost cercetat pentru fapte similare. În cursul zilei de ieri am primit un set de documente de unde am tras concluzia că această persoană trebuie chemată la audieri. L-am căutat ieri, a fost dat în consemn, în această dimineață a fost depistat de colegii de la Poliția de Frontieră.

Facem cercetări pentru ca el să răspundă pentru toate faptele. În acest moment nu avem alte plângeri înregistrate pe numele său. Este suspect pentru infracțiunea de înșelăciune, dar îl cercetăm și pentru celelalte acuzații” au declarat reprezentanții Poliției înaintea audierilor.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel