Mărturia cutremurătoare a călăului Denisei, românca ucisă în Italia de un conațional

Alexandra Curtache |
Data actualizării: | Data publicării:
 Foto: ILUSTRATIV / Sursa: freepik.com
Foto: ILUSTRATIV / Sursa: freepik.com

A recunoscut tot. Cine este bărbatul care a ucis cu sânge rece o tânără româncă și ce l-a făcut să cedeze în fața anchetatorilor.

Investigațiile în cazul brutal al morții româncei Maria Denisa Păun, cunoscută sub numele de scenă Denisa Adas, continuă cu intensitate maximă în Toscana. Tânăra, în vârstă de 30 de ani, care lucra ca escortă în Italia, a fost găsită moartă în condiții șocante miercuri, 5 iunie, în apropierea unui imobil părăsit din Montecatini Terme.

La mai bine de două săptămâni de la dispariția sa, în noaptea de 15 spre 16 mai, autoritățile italiene au reușit să-l identifice și să-l rețină pe presupusul ucigaș: Vasile Frumuzache, un român de 32 de ani, tată a doi copii și angajat ca bodyguard. Mărturia acestuia în fața procurorilor a fost tulburătoare: „Mă șantaja, de aceea am omorât-o.”

 

O crimă premeditată și acoperită bine

Potrivit anchetatorilor din Florența și Prato, sub coordonarea procurorului Luca Tescaroli, Vasile Frumuzache a ajuns în seara de 15 mai la ora 22:50 la camera 101 a unui hotel din Prato, unde Denisa își primea clienții. Avea asupra sa un rucsac negru și a petrecut în cameră două ore și 15 minute.

La ora 01:05, camerele de supraveghere l-au surprins părăsind hotelul cu un troler alb – valiza cu care Denisa sosise de la Roma. În acel bagaj se afla trupul neînsuflețit al tinerei.

Frumuzache a transportat cadavrul în portbagajul unui Volkswagen Golf și a condus către o zonă izolată din Montecatini Terme. Grație unui dispozitiv GPS instalat pe mașină, anchetatorii au reușit să reconstituie traseul exact.

Corpul decapitat al victimei a fost găsit printre mărăcini, iar capul – carbonizat – a fost descoperit la câțiva kilometri distanță, într-un câmp. Totul indică o tentativă disperată de a-i șterge identitatea.

 

2. -imagine fara descriere- (497661695_1099475495558549_142457985239287008_n_31308500.jpg)

 

Mărturia criminalului: „Denisa voia 10.000 de euro să nu-i spună soției”

În timpul interogatoriului, Frumuzache a recunoscut fapta, susținând că a fost șantajat de Denisa. „Îmi cerea 10.000 de euro. Voia să-i spună soției mele despre relația noastră dacă nu-i dădeam banii. Am cedat. Am luat-o cu mine și am omorât-o.”

Anchetatorii investighează însă și alte piste. Se suspectează că motivația crimei ar putea avea legătură cu activitatea victimei în lumea escortelor, dar și cu posibile conexiuni cu rețele de criminalitate organizată.

 

Urme, apeluri și martori: cercul s-a strâns rapid în jurul suspectului

Telefonul Denisei s-a închis definitiv în noaptea de 15 mai, după două apeluri cu un număr românesc – cel mai probabil al lui Frumuzache. Ultima discuție cu mama ei, Maria Cristina Păun, a avut loc la 23:30, după care tânăra nu a mai răspuns nimănui.

Martorii din zonă își amintesc că Denisa era extrem de agitată în acea seară. O baristă a relatat anchetatorilor că a auzit-o vorbind în română, vizibil tulburată: „Dacă mă vede, mă omoară.”

Pe 17 mai, mama tinerei a raportat dispariția. În camera hotelului, carabinierii au găsit urme clare ale prezenței ei: haine, produse cosmetice, telefoane și chiar medicamente. Cheia era încă în yală, iar Fiatul 500 al victimei era parcat în fața clădirii.

 

Ipoteza implicării crimei organizate

Procurorii nu exclud posibilitatea ca Denisa să fi fost anterior ținta unei rețele de trafic de persoane. Potrivit datelor tehnice, în noaptea dispariției, două telefoane necunoscute s-au conectat la aceeași antenă GSM cu cea a victimei.

Acest lucru ridică semne de întrebare privind eventuala implicare a altor persoane în dispariția și crima brutală. Autopsia cadavrului, dar și noi audieri ale inculpatului, urmează să clarifice dacă crima a fost un gest disperat de a ascunde o relație extraconjugală sau parte a unui plan mai complex.

 

Durerea unei mame și un întreg oraș înmărmurit

Cazul Denisei a stârnit emoții puternice atât în comunitatea românească din Italia, cât și în rândul italienilor. Pe rețelele de socializare, sute de mesaje de condoleanțe și revoltă au fost publicate. Mama victimei cere dreptate și pedeapsă maximă pentru cel care i-a curmat viața fiicei sale.

Ancheta este departe de a se încheia. Procurorul Luca Tescaroli a subliniat că „în ciuda mărturiei inculpatului, fapta prezintă elemente care trebuie investigate în profunzime”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel