Marian Godină: „Vrem o țară ca afară, dar nu chiar așa“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Marian Godină are o reacție foarte vehementă la adresa celor care susțin că vor „o țară ca afară“, dar totuși se găsesc să conteste autoritatea autorităților din România.

Polițistul brașovean este de părere că românii sunt foarte pricepuți la a da sfaturi și  emite judecăți din spatele ecranelor, care transformă omul într-un „viteaz de smartphone și temerar de mouse“


„Mă amuz când sunt acuzat că țin partea polițiștilor, că-mi apăr colegii chiar și atunci când comit abuzuri.
Din câte îmi amintesc eu, și îmi amintesc foarte bine, am scris de o grămadă de ori despre polițiști care nu fac cinste profesiei.
Am scris chiar și despre șefi din poliție, cu riscurile pe care acest lucru le presupune și de care nu prea mi-a păsat. Și voi mai scrie.
Am luat și apărarea polițiștilor, dar doar atunci când am fost convins că li se face o nedreptate prin prezentări manipulatoare ale unor stări de fapt, care le atrăgeau oprobiul public, pe nedrept. Am luat apărarea, atunci când a fost cazul, și unor jandarmi, și unor medici, și unor jurnaliști. De fapt nu am făcut altceva decât să prezint cum stau lucrurile din punct de vedere legal.

(...)

Îmi spuneți mie că există polițiști nesimțiți, incompetenți, agramați, care ne fac de râs?
Păi eu am lucrat cu ei, îi cunosc, îi știu, îi văd.
Am avut colegi cu care mi-era rușine să ies pe stradă în serviciu. Mi s-a întâmplat să plec de lângă vreunul, atunci când auzeam ce prostii scotea pe gură, „relaționând” cu cetățeanul.
Deci nu e cazul să îmi deschideți mie ochii și nici să îmi spuneți că „țin” cu ei, pentru că nu am niciun motiv să fac asta. 

(...)

Am lăsat întotdeauna oamenii să își spună părerea, dar afirmațiile scrise cu tărie și cu iz juridic nu sunt opinii.
Când unul va mai scrie că jurnalistei nu trebuia să i se ceară buletinul pentru că avea legitimația în piept, îl voi bloca. Un astfel de prostan, care se dă important, ar putea fi crezut de alții. Dacă l-aș întreba pe ce se bazează când spune așa ceva și i-aș spune că doar cartea de identitate și pașaportul sunt documente de identitate, ar veni cu alte afirmații, ar răspunde cu întrebări și ar ajunge să mă întrebe de ce polițiștii nu au făcut nimic în 2010, când a văzut el la știri nu știu ce.

„Trăiești în țara în care se aruncă cu ouă într-o secție de poliție“ 

 


Nu mai am nici răbdare și nici timp pentru d-ăștia. Așa că prostiile emanate de neuronii lor încinși grav le vor scrie de azi la ei pe profil sau pe alte pagini, acolo unde își dau like-uri între ei.
Dacă eu încerc să explic civilizat că polițistul ăla nu a comis niciun abuz și tu, de undeva de pe un piedestal, mi te adresezi cu „bă, Robocop” sau cu „marș la că**t”, vei fi blocat și te vei plânge apoi pe alte pagini că Godină e comunist și nu acceptă păreri. Dacă vrei să trăiești în țara în care se aruncă cu ouă într-o secție de poliție și apoi ți se pare aiurea că toate persoanele din apropiere sunt legitimate, dă-mi unlike sau lasă un comentariu ca să te blochez eu.

(...)


Ia, zi, mă, viteaz de smartphone și temerar de mouse, îți place tare, mă, să te uiți pe youtube, plin de admirație, la un polițist european care dă de pământ cu unul care „face talente”. Ți se pare tare, nu vezi nici abuzuri și mai că ți-ar plăcea „o țară ca afară”. Dar ia zi, când te-a oprit poliția în Germania, cu mașină civilă și fără să faci nimic. Cum ai dat tu buletinul cuminte și smerit, fără să-ți treacă măcar prin cap să-l întrebi de legitimație, de ce te-a oprit, dacă are ordin de serviciu. Chiar dacă nu erau în uniformă, văzându-le armele pe sub geci, ai avut pe loc încrederea că sunt polițiști, iar după ce ți-au verificat actele, ți-au urat o zi bună și ai plecat, ai ajuns acasă și ai povestit prietenilor, cu entuziasm, cât de faini și corecți au fost polițiștii ăia și cum „acolo…acolo nu-i ca la noi, acolo unde-i lege nu-i tocmeală, dom’le, acolo nu comentezi”.


Să-ți zic ceva: așa ar fi și la noi, dacă te-ai comporta și tu ca acolo. Dar, culmea, deși abia ai lăudat acțiunea polițistului american care a dat cu unul de pământ doar pentru că nu a vrut să arate permisul de conducere, cu același creieraș, dar cumva cu o altfel de gândire, ți se pare absurd și comunist ca în România, unii să arunce cu ouă într-o secție de poliție, iar niște polițiști să iasă din secție și să legitimeze tot grupul de persoane de acolo (...)“, scrie polițistul Marian Godină înt-un post pe blogul său personal.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel