„Maria Adela”, cel mai bine infiltrat spion al Rusiei în cadrul NATO. Cine este protagonista celei mai impresionante operațiuni secrete ale Moscovei în Italia

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
„Maria Adela”, cel mai bine infiltrat spion al Rusiei în cadrul NATO. Cine este protagonista celei mai impresionante operațiuni secrete ale Moscovei în Italia
„Maria Adela”, cel mai bine infiltrat spion al Rusiei în cadrul NATO. Cine este protagonista celei mai impresionante operațiuni secrete ale Moscovei în Italia

O spioană a Rusiei a reuşit să se apropie de înalţi oficiali ai NATO şi să participe la petreceri alături de ei. Femeia s-a dat drept designer de bijuterii şi aşa şi-a asigurat intrarea în cercurile înalte din Napoli, iar de aici, la dineurile oferite de cei de la baza NATO din Italia. Misiunea de spionaj în favoarea Rusiei a durat aproximativ zece ani, timp în care ar fi avut şi o aventură romantică cu un angajat al bazei NATO din Italia.

O tânără zâmbitoare în rochie de seară, care ridica paharul la cartierul general al NATO din Napoli, alături de înalţi oficiali ai Alianţei, soţiile acestora şi alţi oaspeţi de seamă. Aşa o descriu jurnaliştii italieni pe Maria Adela Kuhfeldt Rivera, protagonista celei mai impresionante operațiuni secrete desfășurate de Moscova în Italia, relatează Observator. Potrivit unei anchete jurnalistice internaţionale, femeia misterioasă, cu o identitate pe cât de complexă, pe atât de falsă, ar fi spionat timp de aproximativ 10 ani, Alianţa Nord Atlantică pentru Rusia.

 

„Maria Adela” şi-a făcut singură ieşirea din scenă, în noiembrie 2018, când printr-un mesaj pe Facebook, a dezvăluit că are cancer

 

„Maria Adela” a luat naştere într-un birou de evidenţa populaţiei din Lima, Peru, în 2005, unde a depus o cerere pentru recunoaşterea cetăţeniei peruane. Cum biserica unde ar fi fost botezată nu exista, nu a avut succes. În 2006, primeşte însă un paşaport rusesc, prezentându-se ca angajată la Universitatea de Stat cu o adresă de reședință la Moscova. Se stabileşte în 2010 în Malta, apoi stă mai bine de un an la Paris, unde îşi face o firmă de bijuterii, iar la începutul anului 2013 se mută în Italia. Îşi face prieteni printre jurnalişti de modă şi oameni de afaceri. Aşa intră în înalta societate din Napoli şi devine o prezenţă nelipsită de la evenimentele organizate de cei de la baza NATO din oraş.

„E greu de spus că am teme preferate. Folosesc multe pietre semipreţioase, pietre colorate, dar ideea de bază este aceea de a crea o bijuterie, care poate fi purtată zilnic”, a declarat Adela Serein , presupus agent secret rus. Doi ani mai târziu e acceptată în Lions Club „Napoli Monte Nuovo”, un club fondat de ofițerii bazei NATO din Lago Patria. Membrii sunt toți militari, angajați și tehnicieni ai Alianței Atlantice sau ai Flotei a VI-a a SUA, cei care gestionează misiunile NATO și activitățile Marinei SUA în Europa. Devine chiar secretar al clubului, iar în 2018, când adeziunile au început să scadă, s-a oferit să plătească taxa de înscriere pentru toți.

 

„Maria Adela” şi-a făcut singură ieşirea din scenă

 

„Maria Adela” şi-a făcut singură ieşirea din scenă, în noiembrie 2018, când printr-un mesaj pe Facebook, a dezvăluit că are cancer.

„5 luni... Este adevărul pe care trebuie să-l dezvălui în sfârșit. Încercam să mă ascund de mine, la un moment dat am reușit! Părul crește acum după chimioterapie, scurt, dar acolo... Îmi lipsește totul, dar încerc să respir. Măcar învață să o faci...”, a scris presupusa spioană pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

16 apr 2024, 20:40 in Știri
Primar PNL, găsit spânzurat 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel