Marea Britanie. Familia unui jurnalist român, victimă a Brexit-ului: „Este o bombă cu ceas“

Dragoș și Mirabela Robatzchi spun că sunt confuzi și consideră că Brexit-ul este de vină pentru actele rasiste la care au fost supuși în ultima perioadă. Ei spun că mica lor afacere este pusă în pericol și că cineva încarcă să facă tot posibilul pentru a-i alunga din casă.

Dragoș Robatzchi, un fost jurnalist român, locuiește de patru ani alături de familia sa în Cornwall. Totuși, de trei zile, odată cu apropierea momentului oficial al rupturii Marii Britanii de Uniunea Europeană, spune că este ținta unor atacuri sistematice.

Dragoș și Mirabela Robatzchi au o mică afacere în Helston și conduc o mică firmă de taximetrie. Totuși, de câteva zile, aceștia își gsesc taxiul cu roțile tăite. Mai mult, pe locurile de care pe care firma lor l-a închiriat de la municipalitate, găsesc zilnic excremente de câine. 

„Suntem agenți de transport pentru consiliul din Cornwall și transportăm la școală copii cu dizabilități. Dacă nu putem fi prezenți acolo unde este nevoie de noi, pierdem contractele, veniturile și cam tot ce am agonisit. Muncim din greu pentru ceea ce avem și trăim o viață decentă cu cei doi copii ai noștri. Nu avem probleme cu nimeni”, a afirmat Mirabela.

„Când am văzut prima dată cauciucul tăiat, ne-am gândit că poate este un accident, deoarece mergem în unele locuri înguste, cu drumuri proaste. Concurența la Helston este foarte mare, există prea multe taxiuri, dar mâine (n.r. vineri) este Brexit, deci este foarte multă ură. Băiatul meu are șase ani și este mereu bine comportat la școală, iar fiica mea a primit trei oferte de la universități din Anglia. Noi muncim din greu“, a explicat Dragoș.

El a povestit că a mi fost agresat de două ori în de când este în Cornwall, dar aceste incidente au fost cu câțiva ani în urmă și până la Brexit nu a mai avut probleme. „În România am fost jurnalist și am văzut multe lucruri. Am călătorit mult, dar momentan în privința Brexit sunt doar confuz. Este o bombă cu ceas, iar aceste incidente se petrec în toată țara. Nu-mi exprim părerea despre Brexit, întrucât nu sunt în măsură să spun, dar este cu siguranță o situație complexă. Noi nu trimitem bani acasă și nu ne întoarcem în România. Nu ne putem întoarce din cauza situației politice. Vom continua să muncim din greu și să ne facem treaba. Nu vom lăsa acest lucru să ne demoralizeze, noi lucrăm pe cnt propriu, nu luăm afacerile altor companii“, a declarat Dragoș Robatzchi pentru cornwalllive.com.



Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.27