Marea Britanie. Detalii ÎNFIORĂTOARE despre TIRUL morţii. Cele 39 de victime nu aveau nicio şansă de supravieţuire

Andreea Cosma |
Data publicării:

Vehiculul în care au fost găsite 39 de cadavre în comitatul britanic Essex este un camion frigorific, a anunţat miercuri consilierul delegat al Asociaţiei Transportului Rutier (Road Haulage Association), Richard Burnett, citat de agenţia EFE.

Această tragedie ''evidenţiază pericolul pe care îl reprezintă mafiile care fac trafic cu imigranţi şi introduc ilegal (în alte ţări) persoane ascunse în camioane'', a mai spus Burnett în faţa presei.

Cele 39 de cadavre (38 de adulţi şi un adolescent) au fost găsite într-un parc industrial din localitatea Grays, la est de Londra, într-un camion venit din Bulgaria.

Condiţiile în care au fost găsite aceste persoane sunt ''absolut înfiorătoare'', a declarat acelaşi reprezentant al Asociaţiei Transportului Rutier. Camerele frigorifice ''sunt obscure (...) şi temperaturile ajung acolo la minus 25 de grade dacă transportă produse congelate'', ceea ce face ca un om să moară foarte rapid într-un asemenea spaţiu, explică acesta.

Întrebat despre ruta pe care ar fi putut s-o urmeze camionul înainte de a ajunge în Marea Britanie, el a răspuns că este posibil ca acel camion să fi venit cu feribotul de la Cherbourg (Franţa) până la Rosslare (Irlanda), apoi pe şosea până la Dublin, de unde să se fi îmbarcat pe un alt feribot până la Holyhead (Ţara Galilor) şi mai departe să fi ajuns tot pe şosea până în comitatul Kent.

În opinia lui Richard Burnett, şoferul ar fi ales această rută ocolitoare pentru că Cherbourg este un port cu volume mici de trafic şi unde probabil controalele de securitate nu sunt la fel de riguroase ca la Coquelles sau Dover, unde în plus există şi aparate care detectează bătăi ale inimii şi se folosesc câini dresaţi.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel