Mama Loredanei Atănăsoaie, fata anchetată acum după ce și-a ucis cea mai bună prietenă, spune că fetele erau prietene din copilărie și chiar au fost colege de bancă la școală. Mărul discordiei pare a fi iubitul fetei, pentru care acestea s-ar fi certat.
Cel mai probabil cele două fete s-au și bătut pentru că Loredana și-a sunat mama și i-a spus că a căzut pe scări, căutând să justifice cumva faptul că aceasta ar fi căpătat semne pe corp și față după o luptă.
"Ce s-a întâmplat acolo, nu știu. Nu pot să-mi dau seama ce s-a întâmplat de a făcut asta. Sunt terminată, nu mai pot. S-au certat mai demult, iar s-au împăcat, iar s-au certat. Au stat și în chirie amândouă. Nu știu, nu știu, nu știu. Loredana nu era violentă, din contră. Au învățat amândouă, au stat în aceeași bancă la școală. Ce s-a întâmplat acolo nu pot să-mi dau seama. Știu că s-au certat pe iubitul fetei, pe Ionuț. Știu că s-au schimbat pe tură, una să lucreze dimineața și alta după-amiază ca să nu se mai întâlnească în cameră și atât. În rest nu știu. Nu pot să-mi dau seama de la ce a pornit totul. Am vorbit cu ea înainte și mi-a zis că a căzut pe scări," a povestit mama Loredanei.
Reamintim că o fată de 18 ani din Vaslui a fost găsită moartă, duminică dimineaţă, sub o bancă dintr-un parc din municipiul Mangalia. Cadavrul prezenta urme de violenţă. În cele din urmă a ieșit la iveală că este vorba despre o crimă săvârșită între două prietene de 18 ani, care au venit pe litoral și s-au angajat cameriste în stațiunea Saturn. După ce și-a ucis cea mai bună prietenă, Loredana a băgat trupul victimei într-o valiză, a luat un taxi și a dus corpul sub o bancă dintr-un parc din Mangalia.
Loredana Atănăsoaie, arestată preventiv
Tribunalul Constanţa a dispus luni arestarea preventivă pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, a unei tinere de 18 ani care şi-ar fi ucis prietena, cadavrul acesteia fiind găsit sub o bancă într-un parc din Mangalia.
Hotărârea judecătorilor nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel.
"Soluţia pe scurt: În baza art. 226 C.p.p., admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, cu privire la inculpata Atănăsoaie Loredana-Ionela. În baza (...), dispune arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 07.08.2023 şi până la data de 05.09.2023, inclusiv, a inculpatei Atănăsoaie Loredana-Ionela, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, (...). Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare", a informat Tribunalul Constanţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News