Maia Sandu, despre aderarea Republicii Moldova la UE: „Nu căutăm o scurtătură”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova 250 de milioane de euro pentru depăşirea crizei energetice
Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova 250 de milioane de euro pentru depăşirea crizei energetice

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că că ţara sa nu urmăreşte să adere la Uniunea Europeană pe „scurtătură”.

„Nu căutăm o scurtătură, ne dăm seama că avem un drum lung de parcurs”, a declarat Maia Sandu vineri, la forumul GLOBSEC 2022 de la Bratislava, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Ea a precizat că simpla acordare a statutului de candidată nu înseamnă acceptarea Republicii Moldova în UE.

Republica Moldova şi-a intensificat eforturile de aderare la UE din cauza temerii că ar putea fi atrasă în conflictul din Ucraina, apreciază Reuters, observând că şi Georgia şi Ucraina au făcut demersuri similiare. Separatiştii din Transnistria au acuzat Kievul de presupuse atacuri armate, explozii şi incursiuni peste frontieră.

Şefa guvernului de la Chişinău, Natalia Gavriliţa, afirmase săptămâna trecută că există o şansă "istorică" de aderare la Uniunea Europeană şi niciun proiect care să apropie Republica Moldova de UE nu trebuie să ia locul drumului către statutul de membru cu drepturi depline.

Preşedinta Maia Sandu i-a informat vineri pe participanţii la conferinţa din Slovacia că în Republica Moldova are loc o reformă a justiţiei şi o luptă împotriva corupţiei, iar primirea ţării în UE ar putea contribui la consolidarea democraţiei.

„Rămânerea în această regiune tampon, în această zonă gri, este o veste foarte rea pentru noi. De aceea încercăm să obţinem de la UE un semnal pozitiv”, a mai spus ea.

 

Maia Sandu: Republica Moldova trebuie să-şi consolideze sectorul apărării, dar nu a discutat cu NATO despre livrarea de armament

 

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a reafirmat săptămâna trecută neutralitatea ţării, aşa cum prevede Constituţia, dar a subliniat că sectorul apărării este destul de slab şi trebuie consolidat, relatează agenţia EFE şi presa de peste Prut.

După o reuniune a Consiliului Suprem de Securitate al Republicii Moldova, Maia Sandu a negat că ar fi discutat despre vreo asistenţă a ţărilor NATO pentru livrarea de armament în contextul războiului declanşat de Rusia contra Ucrainei, cum a sugerat recent şefa diplomaţiei britanice Liz Truss.

"Nu am avut discuţii concrete, am văzut şi eu declaraţii în presă. Republica Moldova este o ţară neutră, o ţară paşnică, nu vrea să atenteze la suveranitatea altei ţări, în acelaşi timp, Republica Moldova are un sector de apărare destul de slab şi acest sector de apărare trebuie consolidat, fortificat. Ştiţi că primim asistenţă din partea Uniunii Europene prin aşa numita Iniţiativă de Pace şi în discuţiile cu conducerea Armatei o să vă vedem dacă sunt alte necesităţi pe care am putea să le satisfacem din aceste ajutoare", a declarat Maia Sandu, potrivit unimedia.info.

La rândul său, fostul preşedinte socialist Igor Dodon, aflat în arest la domiciliu, a criticat declaraţiile lui Liz Truss, el considerând că un astfel de ajutor nu ar face decât să creeze riscuri pentru Republica Moldova. "Soldaţii şi cetăţenii pot deveni carne de tun", a declarat Dodon, conform sursei citate.

Discuţia pe acest subiect a fost generată de afirmaţii ale şefei diplomaţiei britanice, Liz Truss. "Aş vrea să văd Moldova echipată conform standardelor NATO. Această discuţie o avem cu aliaţii noştri", a declarat ea săptămâna trecută pentru The Telegraph.

Tot Liz Truss a sugerat luna trecută că este esenţial ca nu doar Ucraina să fie aprovizionată cu armament greu, ci şi Republica Moldova, Georgia şi ţările Balcanilor Occidentali. ''Unii susţin că nu ar trebui să oferim arme grele de teama că am putea provoca ceva şi mai rău. Dar, în opinia mea, tocmai inacţiunea ar fi cea mai mare provocare. Şi trebuie să asigurăm că, alături de Ucraina, Balcanii Occidentali şi ţări precum (Republica) Moldova şi Georgia au rezilienţa şi capabilităţile de a-şi păstra suveranitatea şi libertatea'', a apreciat şefa diplomaţiei britanice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel