MAE, despre afișul în LIMBA ROMÂNĂ cu un avertisment pentru HOȚI dintr-un magazin din UK: „A fost sesizată POLIȚIA!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Ministerul Afacerilor Externe a reacționat luni în cazul afișelor în limba română cu un avertisment pentru hoții din magazine puse într-un magazin Tesco din Londra, spunând că au fost făcute demersuri lângă conducerea companiei și pe lângă autoritățile centrale și locale pentru înlăturarea afișelor și că a fost sesizată și Poliția.

Conform MAE, Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord s-a autosesizat și a întreprins, în regim de urgență, demersuri atât pe lângă conducerea companiei, cât și pe lângă autoritățile centrale și locale, inclusiv la nivelul ministerului de externe britanic (Foreign, Commonwealth and Development Office), „pentru a exprima surprinderea și dezacordul părții române față de apariția mesajului respectiv, ce are un puternic caracter discriminatoriu”.

MAE spune că „dezaprobă acest tip de mesaje discriminatorii care nu reflectă imaginea reală a comunității române din Marea Britanie, bine integrată și care aduce o contribuție reală la dezvoltarea societății și economiei britanice”.

 

MAE solicită înlăturarea imediată a materialelor cu caracter discriminatoriu

 

Ministerul de Externe mai afirmă că în scrisoarea adresată conducerii companiei și poliției locale, reprezentanții ambasadei au solicitat înlăturarea imediată a materialelor cu caracter discriminatoriu, precum și clarificarea circumstanțelor și a motivelor care au stat la baza utilizării acestora.

„Avertisment pentru hoţii din magazine. Hoţii din magazine prinşi vor fi urmăriţi penal. Ofiţeri de poliţie îmbrăcaţi în civil acţionează în această zonă”, este afişul pus la unul dintre rafturile dintr-un magazin Tesco.

Situația a fost semnalată pe Facebook de către Iolanda Costide (PNL Diaspora), o arhitectă stabilită în Marea Britanie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel