Liviu Dragnea : Cer Comisiei SRI să cerceteze eventualele fapte ilegale săvîrșite de SRI

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Liviu Dragnea cere Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI să ancheteze eventualele ilegalităţi şi solicită autosesizarea Inspecţiei Judiciare după ce s-a aflat că SRI şi PÎCCJ au semnat două protocoale în anul 2016, dintre care unul secret.

 

"Am fost asigurați că protocoalele de cooperare ilegală între instituțiile din Justiție și Serviciul Român de Informații au încetat să existe. Ele ar fi trebuit să nu mai existe fiindcă legea cere acest lucru, fiindcă CCR a găsit neconstituțional amestecul ofițerilor din servicii în cercetarea penală. Și SRI, și Parchetul General au afirmat răspicat, prin șefii lor sau prin comunicate oficiale, că nu mai există protocoale.

Aseară, însă, am văzut cu toții că nu e așa. Alte protocoale au fost semnate între SRI și Parchetul General. Presa a dezvăluit documentele, iar SRI, încolțit de evidența lor, le-a recunoscut.

Avem de-a face cu două documente, ambele datate decembrie 2016, la nouă luni după ce CCR stabilise neconstituționalitatea lor. Ambele semnate de Eduard Hellvig și Augustin Lazăr.

Unul, care se cheamă "Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informații și Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii" prevede, în mare, cam aceleași formule de colaborare între ofițeri și procurori în cadrul activității penale. Sînt aceleași portițe și formulări prin care ofițerul se poate strecura ca să ia parte la cercetarea penală. Acest protocol îl abrogă pe cel semnat în 2009 de George Maior și Codruța Koveși. Acest protocol a fost ținut secret. Atunci cînd presa a întrebat, în repetate rînduri, dacă mai există protocoale, l-am putut auzi, de exemplu, pe șeful Parchetului General, Augustin Lazăr, negînd cu fermitate.

Cu această ocazie a mai apărut un protocol, al doilea, postat în grabă pe situl Ministerului Public. Autorii au avut grijă să scrie mare, pe fiecare pagină, "nesecret". E un protocol semnat de domnii Hellvig și Lazăr "pentru stabilirea condițiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor". Are aceeași dată ca și primul, adică 7 și 8 decembrie 2016, cu patru zile înainte de alegerile parlamentare.

Acest al doilea protocol, despre care, deși "nesecret", nu a știut nimeni nimic, pare un efort de ultimă oră al semnatarilor de a acoperi existența primului protocol. Postarea lui pe pagina Ministerului Public e foarte recentă, ca dovadă că, dacă-l căutați, îl găsiți foarte greu. Google n-a avut timp destul să-l indexeze.

Chiar dacă se pretinde un document tehnic, acest al doilea protocol a fost făcut fără știrea publicului. Pare fabricat în ultima clipă, în momentul în care presa a început, cu zile în urmă, să-l verifice pe primul.

Ne confruntăm cu o situație gravă de neconstituționalitate, de minciună publică. Instituții și șefi ale unor instituții implicate în justiție și în siguranța națională au mințit prin omisiune, ca să acopere săvîrșirea unei fapte neconstituționale.

Ca președinte al Camerei Deputaților cer Comisiei de Supraveghere a SRI să demareze de urgență o anchetă care să cerceteze eventualele fapte ilegale săvîrșite de SRI și să scoată la lumină toate amănuntele acestei povești.

Cred că, la rîndul ei, Inspecția Judiciară trebuie să se autosesizeze în legătură cu aceste protocoale și să pornească o anchetă la Parchetul General.

E inacceptabil ca o țară întreagă să fie mințită în acest fel iresponsabil și lipsit de rușine", a scris Dragnea pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel