Liderul Ramzan Kadîrov anunță primii soldați ceceni decedați

Alexandra Curtache |
Data actualizării: | Data publicării:
Liderul cecen Ramzan Kadîrov declară primii soldați decedați
Liderul cecen Ramzan Kadîrov declară primii soldați decedați

Liderul cecen Ramzan Kadîrov, aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin şi care sâmbătă a confirmat trimiterea de combatanţi din republica rusă în Ucraina, a recunoscut marţi că doi luptători ceceni au fost ucişi în invazia lansată de Rusia acum şase zile împotriva ţării vecine, transmite EFE.

„Despre victime. Din nefericire, s-au înregistrat pierderi între cei născuţi în Republica Cecenia. Doi au murit, şase au fost răniţi", a scris Kadîrov pe contul său de pe Telegram, şi a adăugat că orice ordin al Kremlinului "va fi dus la îndeplinire de băieţii noştri, oricare ar fi el". "Trupele Gărzii Ruse din Republica Cecenia, înarmate cu echipament de ultimă generaţie, uniforme, pregătite fizic, sunt decise să îndeplinească ordine, indiferent cât de complexe", a adăugat el.

Kadîrov a apreciat că este "necesar să se treacă la măsuri de mai mare anvergură pentru a distruge naziştii şi teroriştii (ucraineni), pentru a elibera oraşele".

Liderul cecen s-a lansat într-un atac împotriva Occidentului şi asupra preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, despre care a spus că "a pierdut contactul cu lumea, şi nu de ieri de azi, ci de multă vreme". "Nu a guvernat, dar este guvernat" de Occident, susţine Kadîrov.

 

„Vă cer vouă, ucrainenilor, să vă transformaţi în stăpânii ţării voastre, lăsându-i în urmă pe cei care urmăresc propaganda europeană”



El a afirmat totodată că armata rusă nu atacă civili în Ucraina. "Preşedintele Vladimir Putin, ca orice rus, nu vrea victime omeneşti în rândul poporului înfrăţit. Vrea ca ucrainenii să aibă ocazia să-şi stabilească propriul destin şi să nu depindă de dorinţele 'partenerilor' occidentali. Eu, în calitate de expert militar, de persoană care a văzut şi trăit informaţia modernă şi războaiele pe câmpul de luptă, vă cer vouă, ucrainenilor, să nu ascultaţi şi să vă transformaţi în stăpânii ţării voastre, lăsându-i în urmă pe cei care urmăresc propaganda europeană. Doar aşa vom reduce pierderile omeneşti", a spus el.

AFP aminteşte că Ramzan Kadîrov a impus în Cecenia un regim represiv, cu ajutorul aşa-numiţilor "kadîrovţi", unităţi paramilitare care seamănă teroarea pentru a-şi urmări inamicii. Forţele aflate sub controlul lui Kadîrov sunt acuzate de numeroase atrocităţi în Cecenia.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel