"Legea Alexandra". 50 000 de oameni cer detenție pe VIAȚĂ pentru criminali, fără posibilitatea eliberării condiționate

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Aproape 50 000 de persoane au semnat o petiție pentru adoptarea „Legii Alexandra” propusă de PNL, care prevede „introducerea detenției pe viață pentru criminali feroce”, care ucid minori sau femei însărcinate. Liberalii cer convocarea de urgentă a Parlamentului pentru adoptarea actului normativ și a unor modificări legislative pentru ca tragedii precum cea de la Caracal să poata fi prevenite. 

Liberalii cer președintelui Camerei Deputatilor, Marcel Ciolacu, și liderului PSD, Viorica Dăncilă, să cheme Parlamentul în sesiune extraordinară pentru adoptarea „Legii Alexandra”.

De asemenea, Roman cere adoptarea unei alte legi propuse de PNL și care prevede ca persoanele care comit crime, tâlhării, violuri și cei condamnați pentru pedofilie să nu mai beneficieze de eliberare condiționată. PNL propune și dublarea amenzilor pentru cei care dau apeluri false la 112 și restricționarea comercializării cartelelor prepay neidentificabile.

„Fără aceste minime intervenții legislative imediate, nimic nu se schimbă. (...) Și azi, și mâine, noi criminali, violatori și tâlhari ies din pușcăriile românești și pot genera noi drame. Am cerut același lucru în ianuarie, după crima de la Mediaș și s-au făcut că plouă. Acum a apărut Caracal...mâine cine știe? Intervenția legislativă este urgentă și necesară!”, afirmă deputatul liberal.

 

Modificările propuse de Florin Roman

 

Modificarea Codului Penal în sensul ca criminalii, violatorii, pedofilii și tâlharii să nu mai beneficieze de eliberare condiționata - depus în aprilie
Modificare a Codului Penal pentru introducerea detenției pe viața pentru crime cu cruzime asupra minorilor - depus marți
Dublarea amenzilor pentru cei care dau apeluri false la 112 și muncă în folosul comunității - depus luni
Comercializarea cartelelor prepay doar cu buletinul
Redimensionarea patrulelor mixte polițist-jandarm în stradă. Numărul lor a scăzut in ultimii 3 ani la jumătate.

 

Petiție semnată de aproape 48.000 de români pentru adoptarea legii Alexandra

 

Peste 47.900 de persoane au semnat o petiție online - Legea Alexandra - pentru introducerea pedepsei cu închisoarea pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate, pentru infracțiuni grave precum viol și crimă, înfăptuite asupra copiilor și femeilor însărcinate.

Alexandra Măceșanu, de 15 ani, a dispărut miercuri, 24 iulie, după ce a luat o mașină "la ocazie". În același mod a dispărut în luna aprilie și Luiza Melencu, de 18 ani.

Suspectul, Gheorghe Dincă, a fost identificat abia vineri, 26 iulie, după ce joi Alexandra a sunat de trei ori la 112 pentru a-și anunța răpirea. Duminica trecută, după ce inițial a negat că le cunoaște pe cele două fete, Gheorghe Dincă le-a spus anchetatorilor că a ucis-o pe Alexandra și i-a ars trupul. Hosu. Bărbatul le-a spus anchetatorilor că a procedat la fel și cu Luiza.

Un caz similar celui de la Caracal - uciderea unei fete de 15 ani - petrecut în Serbia în urmă cu 5 ani a dus la schimbarea legilor în această țară. Legea, care poartă numele adolescentei, Tijana, prevede închisoarea pe viață fără drept de eliberare condiționată pentru criminali și violatori. Parlamentul din Serbia a adoptat, în luna mai, mai multe amendamente la Codul Penal, printre care și Legea Tijana, care prevede închisoare pe viață pentru violarea și uciderea minorilor. Inițial, o persoană care comitea astfel de infracțiuni putea fi condamnată la închisoare pentru o perioadă de 30-40 de ani.

Amendamentul la Codul Penal a fost numit Legea Tijana, în memoria Tijanei Juric, o fată în vârstă de 15 ani care a fost răpită și ucisă în anul 2014 în zona Sombor din nordul Serbiei, tragedie care a generat un val de revoltă în rândul cetățenilor sârbi.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel