Klaus Iohannis va participa la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a, la Londra 

Bogdan Bolojan |
Data actualizării: | Data publicării:
Iohannis: „România beneficiază de garanții de securitate și de protecție ca niciodată în istoria sa”
Iohannis: „România beneficiază de garanții de securitate și de protecție ca niciodată în istoria sa”

Klaus Iohannis a anunțat că va participa la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. 

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, luni, la funeraliile de stat ale Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a organizate la Westminster Abbey din Londra, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a vor avea loc luni, la ora locală 11,00 (10,00 GMT), la Westminster Abbey din Londra, a anunţat, sâmbătă, Palatul Buckingham.

Această zi va fi sărbătoare legală în Marea Britanie, după cum a autorizat noul monarh, Charles al III-lea, într-unul dintre primele sale ordine.

Lideri importanţi ai lumii, printre care preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi reprezentanţi ai caselor regale sunt aşteptaţi să participe la funeraliile Elisabetei a II-a, care a murit joi, la vârsta de 96 de ani, la Castelul Balmoral din Scoţia.

Klaus Iohannis a semnat azi în cartea de condolențe

 

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, în cartea de condoleanţe deschisă în memoria reginei Elisabeta a II-a la reşedinţa ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România.

Şeful statului a fost însoţit de consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu, Delia Dinu, Daniela Bârsan.

Ambasada Marii Britanii din Bucureşti a anunţat, luni, că a fost deschisă o carte de condoleanţe online, dar şi în format fizic, la reşedinţa din Strada Armindenului din Capitală, în urma morţii reginei Elisabeta a II-a. Cartea de condoleanţe online poate fi accesată la adresa www.royal.uk. De asemenea, persoanele care doresc să aducă un ultim omagiu direct către Ambasada Marii Britanii din Bucureşti o pot face în format electronic la adresa de email: [email protected]. Cartea de condoleanţe în format fizic este deschisă până miercuri între orele 10,00 - 13,00 şi 14,00 - 16,00, relatează Agerpres. 

 

Trupul reginei Elisabeta ajunge marți la Londra

 

Trupul neînsufleţit al reginei Elisabeta a II-a urmează să fie transportat marţi de la Edinburgh la Londra cu un avion la bordul căruia se va afla prinţesa Anne, singura fiică a suveranei. De la aeroport, unde vor fi prezenţi Regele Charles al IIIl-ea şi membri ai familiei regale, sicriul va fi dus la Palatul Buckingham.

Regele Marii Britanii, Charles al III-lea, a sosit marţi la Belfast pentru prima sa vizită în calitate de monarh britanic în Irlanda de Nord, afectată de tensiuni comunitare în creştere după Brexit, informează France Presse care citează televiziunea britanică.

Monarhul urmează să se întâlnească cu lideri politici din diferite comunităţi. Vizita face parte dintr-un turneu în cele patru naţiuni constitutive ale Regatului Unit (Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord) pentru a primi condoleanţele acestora în urma decesului Elisabeta a II-a.

Britanicii au făcut coadă toată noaptea de luni spre marţi pentru a se reculege în faţa sicriului reginei Elisabeta a II-a la Edinburgh, înainte de transferul său la Londra, unde se pregătesc ceremonii grandioase pentru această suverană extrem de populară şi cu o longevitate record în istoria Regatului Unit, potrivit AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel