Klaus Iohannis, contestat de magistrați după ce a semnat decretele de numire a procurorilor şefi

Liviu Ludovic |
Data publicării:
presidency.ro
presidency.ro

Asociaţia „Iniţiativa pentru Justiţie” a anunţat că va contesta decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a semna decretele de numire a procurorilor şefi, precizând că nu au fost respectate recomandările MCV privind numirile la conducerea Parchetului General, DIICOT şi DNA. 

Asociaţia „Iniţiativa pentru Justiţie” a anunţat că va contesta în instanţă decretele de numire ale procurorilor şefi. Procurorii din cadrul acestei asociaţii consideră că, prin numirea celor trei la conducerea Parchetului General, DIICOT respectiv DNA s-au ignorat recomandările Comisiei Europene, GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia.

Recomandărilor experţilor internaţionali spuneau că, în procedura de numire, trebuie să se ţină cont de avizele Consiliului Superior al Magistraturii, singurul garant al independenţei justiţiei. Astfel, în anul 2019, reprezentanţii Comisiei Europene au scris în raportul MCV că trebuie să fie respectate avizele negative ale Consiliului Superior al Magistraturii în cazul numirii sau revocării din funcţie a procurorilor care ocupă funcţii de conducere.

Asociaţia va contesta în contencios administrativ decretele emise de preşedinte şi va cere anularea lor.

CSM a dat aviz negativ pentru Gabriela Scutea, propunerea pentru procuror general dar şi pentru Giorgiana Hosu, propunerea pentru şefia DIICOT. Singurul care a obţinut aviz pozitiv din partea membrilor CSM a fost Crin Bologa, propunerea pentru conducerea DNA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel