Jurnalista rusă Svetlana Babaeva, ucisă într-un poligon de tragere din Crimeea

svetlana-babaeva
Jurnalista Svetlana Babaeva, şefa filialei din Crimeea a grupului media Rossia Segodnia, a murit în urma unui accident în timpul unui exerciţiu de tragere, într-un poligon militar din peninsula ucraineană anexată de Rusia, transmite sâmbătă AFP.

Trustul de presă pentru care lucra Babaeva a difuzat vineri ştirea preluată de agenţiile de presă ruse fără a da alte detalii.

Jurnalista a fost omagiată de directorul grupului, Dmitri Kiseliov, ca "o profesionistă de înalt nivel, cu o experienţă jurnalistică solidă", care "susţinea energic Rusia" şi "dorea să îi sprijine pe eroii noştri" în Ucraina.

Şi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a elogiat "multiplele talente" ale celei care a fost în trecut acreditată şi la preşedinţia rusă. "Am colaborat mulţi ani", a declarat el presei.

Svetlana Babaeva, în vâstă de 50 de ani, era corespondenta Rossia Segodnia la Simferopol, în Crimeea.

Trustul de stat respectiv, din care fac parte şi agenţia de presă RIA Novosti sau grupul Sputnik, cu posturi la Londra şi în Statele Unite, este considerat unul din principalele servicii de propagandă din Rusia. 

Alte știri de interes
x close