Celebrul Charlie Ottley, apel emoționant de 1 decembrie: „Hai să fim o Românie unită prin înțelegere și nu divizată de ură și neîncredere”

Alexandra Curtache |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: TikTok
Foto: TikTok

Jurnalistul britanic Charlie Ottley, cunoscut pentru documentarele care promovează frumusețea și tradițiile României, a transmis un mesaj emoționant cu ocazia Zilei Naționale, pe 1 decembrie 2024. 

Într-un videoclip publicat pe TikTok, Ottley a îndemnat românii să se mobilizeze pentru a vota și să-și păstreze unitatea, indiferent de diferențele de opinie politică.

„Este Ziua Națională a României! Ca o persoană care a trăit aici aproape un deceniu și a lucrat cu prietenii și colegii pentru a promova România la nivel mondial, vreau să îți transmit un mesaj cu ocazia zilei de 1 decembrie 2024,” a început el.

 

Românii trebuie să învețe o lecție din istoria Marii Britanii

 

Ottley a atras atenția asupra lecțiilor pe care Marea Britanie le-a învățat în urma referendumului din 2016, pentru a sublinia importanța implicării civice.

„Oricine ai fi și în orice ai alege să crezi, vă rog votați. În 2016, Marea Britanie a avut un referendum. Aproape o treime din oameni nu s-au obosit să voteze. Uitați-vă unde suntem acum.” a explicat jurnalistul.

El a detaliat impactul deciziilor politice asupra economiei britanice. 

„Astăzi avem recesiuni, șomaj în masă, o diviziune tot mai mare între bogați și săraci, un sistem național de sănătate supraîncărcat și subfinanțat, companii care se mută în Europa și afaceri care falimentează. Economia este cu aproximativ 140 de miliarde mai slabă. O persoană este în medie cu aproximativ 2300 de euro mai săracă din 2023. Deci votul contează, nu doar pentru noi, ci și pentru binele copiilor și nepoților noștri.”, mai spune el. Mesajul său a fost clar: votul fiecărui cetățean poate influența semnificativ direcția unei țări.

 

Un apel la unitate și toleranță

 

Pe lângă îndemnul de a vota, Ottley a transmis un mesaj despre solidaritate și respect reciproc, în contextul diviziunilor politice care pot apărea.

„La fel de important, vă rugăm să nu lăsați opiniile politice să ne despartă de prieteni și familie. Există forțe puternice care caută să semene haosul, să ne întoarcă unul împotriva celuilalt și să exploateze aceste diviziuni. Fiecare are dreptul la opinia sa, trebuie să o respectăm, chiar dacă nu suntem de acord cu ea. ” a spus el.

În încheiere, Ottley a subliniat valoarea unității, mai ales într-o zi simbolică pentru identitatea românească. „Este Ziua Națională a României, așa că sper de dragul tuturor să putem arăta o Românie unită prin toleranță și înțelegere și nu divizată de ură, suspiciune și neîncredere reciprocă. La mulți ani, România!”

Reacțiile nu au întârziat să apară, mulți utilizatori români apreciind sinceritatea și profunzimea mesajului. Charlie Ottley continuă să fie un prieten devotat al României, aducând un apel necesar la responsabilitate civică și unitate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel