Jumătate din tinerii români vor să plece din țară. Dumitru Sandu: O situație de contrast

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Lipsa unor politici publice în domeniul migraţiei va afecta negativ economia, deoarece jumătate dintre tinerii din România vor să emigreze în următorii cinci ani. 

România continuă să piardă, prin emigraţie, forţă de muncă tâ­nără, în ciuda faptului că eco­nomia şi salariile cresc. Rezul­ta­tele unui sondaj arată că  47% dintre tinerii români au planuri concrete de a părăsi ţara, a spus prof. univ. dr. Dumi­tru Sandu de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

„Cifra-cheie este 47%, aceasta fiind ponderea tinerilor din România care au pla­nuri de plecare. Aceştia nu sunt tinerii care vor să plece, ei sunt mai mulţi, ci sunt cei care au planuri de plecare, s-au gândit serios şi ştiu unde vor să meargă. Nu mai este vorba de simplă dorinţă, e vorba de o idee bine structurată.“

Mai mult decât atât, aceasta cifră este din 2015, iar datele fragmentate pe care profesorul Sandu le are la dispoziţie suge­rează că ponderea tinerilor cu planuri de a părăsi România a crescut.

Economia crește, tinerii pleacă din țară 

„În afară de faptul că în România cresc sa­lariile, dacă ne uităm pe rapoartele Euro­stat constatăm că PIB per capita în România, în raport cu media Uniunii Europene, a cres­cut consistent. Am pornit în 2007 de la 46-47% din media UE şi ne aflăm acum la 63%. Realmente, pornim de la o situaţie de contrast: salariile cresc, PIB-ul creşte şi totuşi oamenii pleacă.“

Românii plecaţi în străinătate au trimis peste 55 mld. euro de la aderarea la Uniunea Europeană încoace, astfel aceştia devenind cel mai mare investitor privat în România, po­trivit unui studiu al fundaţiei Romanian Business Leaders.

„Plecările tinerilor în străinătate nu sunt nici bune, nici rele, ci duc la dezvoltare incon­sis­tentă. Au faţetă pozitivă, au faţetă nega­tivă. Efectele pozitive ale migraţiei în străi­năta­te sunt faptul că remiterile au adus dezvoltare României.“

Peste 3,6 milioane de români au plecat în străinătate în ultimele două decenii, cei mai mulţi fiind în prezent în Italia şi în Spania.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel