Italia. Un muncitor român rănit, salvat cu elicopter medical. Bărbatul, ridicat la bord cu troliul

Nicoleta Baciu / 12 mai 2022, 21:44 Salveaza PDF Comentarii
Italia. Un român rănit, salvat cu elicopter medical. Bărbatul, ridicat la bord cu troliul
Italia. Un român rănit, salvat cu elicopter medical. Bărbatul, ridicat la bord cu troliul

Un român, de 48 de ani, care tăia copaci deasupra Pasului Cibiana, a fost transportat  la spital cu un traumatism toracic.

Românul este angajat al unei firme forestiere. Joi, 12 mai, în jurul orei 13, un elicopter medical  a intervenit în Cibiana di Cadore, unde s-a produs un accident de muncă.

Muncitorul român a fost rănit în timp ce tăia copacii în pădurea de deasupra Pasului Cibiana, scrie amicodelpopolo.it.

Victima, de 48 de ani, fusese lovită de un buștean, suferind un traumatism toracic suspect. După ce i s-a acordat primul ajutor, românul rănit a fost așezat pe o targă, apoi a fost ridicat la bordul aeronavei cu troliul. Elicopterul l-a transportat, ulterior, pe muncitorul român rănit  la spitalul din Treviso, unde a rămas internat. 

Un alt român s-a prăbușit, duminică dimineață, în plină stradă. Un martor a asistat la sfârșitul dramatic al lui Vasile Stoinoiu, un român de 62 de ani.

 

Tragedie într-o familie de români din Italia: Vasile s-a prăbușit pe stradă și a murit până la sosirea ambulanței

 

Carabinieri din viale Palmiro Togliatti au demarat o investigație, după ce un român s-a prăbușit, duminică dimineață, în plină stradă. Oamenii legii au început o anchetă deoarece au găsit și numeroase urme de sânge pe asfalt, unde s-a prăbușit bărbatul. Victima avea fața însângerată, iar printre primele ipoteze ar fi și o boală. Un martor ar fi văzut cum s-a prăbușit la intersecția dintre via dei Sesami și viale Palmiro Togliatti, în Centocelle.

"S-a clătinat pe marginea drumului, apoi a tușit și a scuipat sânge. Apoi a căzut la pământ", a povestit martorul, interogat de carabinieri. Bărbatul a asistat neputincios la finalul dramatic al lui Vasile Stoinoiu, un român de 62 de ani, care s-a prăbușit, duminică dimineața, la intersecția dintre via dei Sesami și viale Palmiro Togliatti, în Centocelle, relatează roma.corriere.it.

Potrivit anchetatorilor, care au intervenit la fața locului, împreună cu o ambulanță, bărbatul ar fi putut suferi un atac de cord, imediat ce a coborât din autobuz. În acest caz, a fost dispusă efectuarea unei autopsii, pentru a se stabili cauza decesului românului.

Carabinierii companiei Casilina și la secția Reliefuri vor stabili dacă pe corpul bărbatului, care avea fața însângerată, mai  existat și semne care ar putea sugera un atac care ar fi avut loc cu puțin timp înainte. Din acest motiv, investigațiile ar putea viza și imaginile camere de supraveghere, situate în zonă. Între timp, cadavrul  a fost transferat la Policlinica Tor Vergata.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy