Italia. Româncă, ARESTATĂ când a coborât din tren. A încercat să fugă de polițisti

carabinieri_noaptea_8949465
O tânără de 29 de ani din România a fost arestată de Poliția Feroviară din Potenza în momentul în care a coborât din tren. 

Ieri dimineață, polițiștii de serviciu la supravegherea aeroportului au observat două femei care, în momentul în care au coborât din trenul regional Foggia-Potenza, au încercat să fugă rapid în direcția opusă când i-au văzut. Agenții, suspicioși în urma acestui comportament, le-au oprit  pentru un control.

Una dintre cei două, în vârstă de 19 ani, a fost găsit fără antecedente penale, dar fără domiciliu, în timp ce românca de 29 de ani, avea o condamnare primită în Italia, din 2018. Femeia a reușit să scape timp de 2 ani de închisoare, evitând practic controalele poliției de câte ori a avut ocazia.

Femeia de 29 de ani jefuise un bătrân în Foggia. pentru care a primit o condamnare la închisoare. Ea a fost încarcerată la închisoarea Trani. 

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close