Italia. Patru hoți care săpau un tunel pentru a ajunge la o bancă au sunat la 112, după ce pământul s-a surpat peste ei

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:

Patru hoți care au săpat un tunel pentru a ajunge sub o bancă au solicitat intervenția autorităților, după ce unul dintre ei a rămas blocat sub pământul care s-a surpat peste ei. 

Operațiune de salvare la Roma, unde un tunel săpat de patru hoți care voiau să ajungă la o bancă s-a surpat peste ei. Trei dintre hoți au reușit să se salveze singuri, însă cel de-al patrulea a rămas blocat sub malul de pământ și a fost scos abia după 9 ore.

Momentan, sunt încă multe necunoscute în acest caz și se așteaptă ca ancheta poliției să stabilească exact ce s-a întâmplat.

Podeaua unui magazin pe sub care trecea tunelul s-a surpat

 

Potrivit publicației La Repubblica, alarma s-a dat în jurul orei 11:00, pe strada via Innocenzo XI, când podeaua unui magazin sub care era săpat tunelul s-a prăbușit. Se pare că apelul la serviciul de urgențe a fost făcut chiar de unul din cei patru bărbați, care apoi a încercat să fugă, însă a fost prins de carabinieri.

Alți doi bărbați au încercat să scape prin canalizare, însă au fost și ei prinși. Cel de-al patrulea, însă, a rămas blocat la aproximativ 6 metri adâncime sub pâmânt. A urmat o operațiune de salvare complicată și contracronometru, care a durat aproape 9 ore.

În tot acest timp, bărbatul blocat sub pământ striga după ajutor și se ruga de pompieri să fie salvat.

Echipajele de intervenție au fost nevoite să decapeze o bucată din stradă pentru a săpa până la bărbatul blocat sub pământ. Săpăturile au fost realizate parțial manual, pentru a nu risca ca victima să fie rănită sau chiar omorâtă. Pe parcursul operațiunii, salvatorii i-au furnizat oxigen și hrană lichidă, prin intermediul unui tub.

Polițiștii au crezut că era vorba de muncitori

 

În prima parte a operațiunii, salvatorii au presupus că este vorba de niște muncitori, dar lucrurile s-au lămurit destul de repede. Anchetatorii au stabilit că săpăturile tunelului au început dintr-un magazin închiriat de curând de 4 bărbați, toți cu antecedente penale pentru infracțiuni de furt și trafic de droguri.

Având în vedere traiectoria lucrărilor lor, se suspectează că hoții vizau una din cele două bănci din apropiere sau un oficiu poștal situat, de asemenea, în zonă.

Bărbatul a fost scos de sub pământ după 9 ore. El se afla în stare gravă și a fost transportat la spital.

Ceilalți trei infractori au fost deja arestați.

Presa locală consideră că motivul este clar, menționând că tunelul a fost găsit în apropierea unei bănci cu puțin timp înainte de weekendul prelungit din 15 august, când mare parte din oraș se golește.

 

--------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel