Italia. Momente de reculegere la partidele de fotbal, în memoria victimelor pandemiei

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Federaţia italiană de fotbal a anunţat că înaintea meciurilor din Cupă şi din campionat, care se vor relua din acest weekend, vor fi ţinute momente de reculegere în memoria victimelor pandemiei de coronavirus, scrie AFP, citat de Agerpres.

Un minut de linişte va fi ţinut înaintea partidei dintre Juventus şi AC Milan de vineri seara, din returul semifinalelor Cupei, acesta fiind şi primul meci care se va disputa după 9 martie, dată la care competiţiile interne au fost suspendate din cauza pandemiei.

Astfel de momente de solemnitate vor avea loc înaintea partidelor din primele trei ligi valorice care se vor relua treptat, fără spectatori.

Italia a înregistrat peste 34.000 morţi din cauza Covid-19.

Liga italiană de fotbal (Serie A) a aprobat un plan care prevede că titlul nu se va mai acorda în cazul în care sezonul se va întrerupte din nou după reluarea plănuită pe 20 iunie.

Seria A a fost suspendat în luna martie din cauza pandemiei de coronavirus, dar Serie A prevede restartul campionatului începând cu 20 iunie.

Metoda prevede adăugarea la actualul punctaj din clasament a unui punctaj mediu, rezultat din media meciurilor de acasă şi media meciurilor din deplasare.

Cluburile vor ca titlul să fie acordat doar în cazul în care o echipă şi-a asigurat matematic primul loc în cazul unei noi suspendări a campionatului, regulă care se aplică pentru desemnarea retrogradatelor, ultimele trei clasate.

Înaintea ultimelor 12 etape în Serie A, Juventus Torino este lider cu un avans de un punct faţă de Lazio Roma.

În contextul relaxării restricţiilor din Italia, guvernul a permis reluarea Cupei Italiei începând cu 12 iunie, dar fără fani pe stadioane.

Măsurile de siguranţă, teste frecvente de depistare a Covid-19 şi carantina de 14 zile, pentru toată echipa în cazul unei caz pozitiv, ar putea totuşi perturba sezonul. FIGC a aprobat cinci înlocuiri pe meci, în loc de trei ca până acum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel