Italia. Mişcarea 5 Stele, VICTORIE pentru justiție. Salvini exultă

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Italia: Coaliţia de guvernare a ajuns la un acord privind eliminarea termenilor de prescripţie în cazul a numeroase infracţiuni, printre care şi cele de corupţie. 

Coaliţia de guvernare din Italia a ajuns joi la un acord cu privire la eliminarea termenilor de prescripţie în cazul a numeroase infracţiuni, printre care şi cele de corupţie, detensionând o situaţie care ameninţa stabilitatea cabinetului de la Roma, transmite Reuters.

'Am ajuns la un acord', a declarat pentru presă Riccardo Molinari, un responsabil de rang înalt al Ligii, după o reuniune a unor membri importanţi din guvern.

Zeci de mii de procese eşuează în Italia în fiecare an pentru că magistraţii nu pot asigura o condamnare definitivă înainte ca termenele de prescripţie să intre în vigoare.

Mişcarea 5 Stele (M5S), care a făcut din lupta împotriva corupţiei o prioritate, vrea să elimine cât mai curând posibil multe din aceste constrângeri de timp.

Partenerul său de coaliţie, Liga, spune că orice schimbare trebuie să facă parte dintr-o reformă judiciară mai ambiţioasă, a cărei elaborare va dura mai multe luni, avertizând că relaxarea termenelor de prescripţie va însemna că inculpaţii se vor confrunta cu procese inacceptabil de lungi.

Potrivit acordului de joi, modificarea termenelor de prescripţie va fi aprobată de parlament în acest an, dar va intra în vigoare în 2020, odată cu o reformă mai amplă a justiţiei, a precizat Matteo Salvini, vicepremier şi liderul Ligii.

Celălalt vicepremier, Luigi Di Maio, şeful M5S, a salutat încheierea acordului, după ce anterior avertizase, într-un interviu, că guvernul riscă să se prăbuşească din cauza divergenţelor pe acest subiect. 

Vor fi 'procese scurte cu termen clare. Lucrurile încep, în sfârşit, să se schimbe', a scris Di Maio pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel