Italia. Încăierare cu bâte și cuțite între mai mulți români. Victima, amenințată cu moartea de atacatori

Mihaela Horchidan |
Data publicării:

Un român a fost arestat în Tivoli, fiind acuzat că a bătut un conațional, căruia i-a furat, ulterior, și un colier de aur. După atac, victima a continuat să fie terorizată de agresorul care o amenința sa isi retraga plangerea.

 

Un român în vârstă de 31 de ani ar fi atacat și jefuit un conațional, pe data de 13 noiembrie, provocându-i acestuia mai multe răni la cap, pe față și pe corp. Acesta nu ar fi acționat singur, ci împreună cu alte trei persoane.

Astfel, cei patru ar fi folosit bâte și cuțite cu care au rănit victima, aceasta ajungând în stare gravă la spital. În cele din urmă, aceștia i-au furat și un lanț de aur victimei, un conațional. Investigațiile carabinierilor au dus acum la arestarea bărbatului de 31 de ani.

Astfel, în acest caz, Commissariato di Polizia di Stato di Tivoli, a executat o ordonanță de arestare preventivă, emisă de către judecătorul pentru anchete preliminare al Tribunalului din Tivoli împotriva unui cetățean român în vârstă de 31 de ani, suspectat de săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală gravă, tâlhărie și amenințare.

Cercetările, coordonate de Parchetul din Tivoli, au fost demarate în momentul în care, în seara zilei de 13 noiembrie anul trecut, efective de poliție au intervenit pe Via Tiburtina, în comuna Guidonia, pentru o sesizare de tâlhărie asupra unui cetățean român.

 

Victima, amenințată de român să își retragă plângerea

 

Bărbatul, care prezenta mai multe răni la cap, la față și în diferite părți ale corpului, a declarat în fața polițiștilor, că a fost atacat violent cu bâte și arme albe de patru persoane, care, în aceeași împrejurare, i-au furat și un lănțișor de aur.

Ca urmare a rănilor suferite, victima a fost transportată de urgență la spitalul "Sandro Pertini" din Roma, unde a fost tratată pentru traumatism toracic cu contuzii la nivelul organelor interne, traumatism cranian, răni și escoriații extinse, care corespund loviturilor cu picioarele, pumnii și armele ascuțite.

Investigațiile ulterioare au dus, de asemenea, la identificarea unor apeluri telefonice în care suspectul îl amenința pe conațional. Amenintările aveau scopul de a determina victima să își retragă plângerea, formulată în urma incidentului violent, informează agronline.it.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel