După 90 de ani, în locurile unde cândva apa se regăsea din abundenţă, acum este din ce în ce mai puţină, deoarece una dintre cele mai drastice secete din istoria recentă, alimentată de săptămâni de temperaturi caniculare, a redus considerabil debitul izvoarelor locale.
Dar infrastructura degradată şi ţevile neetanşe înrăutăţesc o situaţie deja dezastruoasă, având în vedere că o cantitate însemnată de apă se pierde înainte de a ajunge la robinete.
„Managementul infrastructurii de alimentare cu apă a Italiei a fost dezastruos”, a declarat pentru Reuters Roberto Cingolani, ministrul pentru tranziţia ecologică. „Conductele noastre pierd în medie 42% din apa pe care o transportă. În Israel acest procent este mai aproape de 3%. Pierderile noastre nu pot fi justificate”.
În provincia Latina, situată la 60 de kilometri sud de Roma de-a lungul coastei, 70% din apa potabilă se pierde în timpul transportului, al doilea cel mai mare procent din ţară, conform unui raport publicat în această lună de lobby-ul de afaceri Confartigianato.
Compania locală de apă din Latina, Acqualatina, spune că o parte din apă este folosită în mod fraudulos sau consumată de gospodării ce refuză verificarea contoarelor. Dar aproximativ 50-60% se pierde din cauza ţevilor fragile şi fisurate.
„Scurgerile nu sunt cauzate de neglijenţă, ci pentru că reţeaua este foarte veche. Aproape jumătate din ea a fost instalată în urmă cu mai mult de 50 de ani”, a spus Marco Lombardi, directorul general al firmei, deţinută parţial de compania franceză de utilităţi Veolia Environnement.
Compania, înfiinţată în 2002, suportă anual costurile a mai mult de 10.000 de reparaţii pe reţeaua sa de 3 500 km, astupând nemumărate găuri pentru a ridica presiunea scăzută a apei care poate afecta casele şi întreprinderile. Dar procedând în acest fel ţevile foarte vechi din alte părţi ale reţelei se sparg, transformând reparaţiile într-un joc de tip „whack-a-mole”.
Raţionalizarea apei
În efortul de a soluţiona ceea ce a devenit o criză naţională, guvernul a alocat 4,4 miliarde de euro dintr-un fond de redresare post-pandemie al Uniunii Europene, bani ce vor fi folosiţi în anii următori pentru îmbunătăţirea gestionării apei.
Aproximativ 900 de milioane de euro vor fi alocate pentru oprirea scurgerilor de apă şi 880 de milioane vor fi folosite pentru modernizarea sistemelor de irigaţii în agricultură.
Banii nu pot ajunge totuşi suficient de repede pentru Stefano Boschetto care administrează o fermă de familie pe câmpiile fertile din Latina. El a investit milioane de euro pentru sere unde cultivă kiwi, salată, castraveţi şi pepeni. Dar recolta lui suferă de pe urma secetei şi ulterior a raţionalizării apei, care opreşte irigarea timp de două zile pe săptămână.
„Este ciudat să vorbim despre lipsa apei într-o regiune ca aceasta. Dar de fapt lucrurile se schimbă şi asta foarte repede”, a spus el, citat miercuri de Reuters.
Problema principală a fost o reducere a cantităţii de apă care vine de la izvoarele din regiune, dar conductele defecte au avut un impact negativ. Boschetto a mai spus că sectorul nu reuşeşte să capteze apa de ploaie, torenţială primăvara şi toamna, şi să o refolosească apoi în timpul lunilor secetoase de vară.
Conform estimărilor guvernului, captarea unui sfert din precipitaţiile anuale din Italia ar acoperi nevoile fermierilor autohtoni. Autorităţile intenţionează să folosească o parte din banii primiţi de la UE pentru a construi zeci de rezervoare pentru colectarea apei de ploaie.
Compania locală pentru apă potabilă Acqualatina a apelat la fondul european, solicitând 40 de milioane de euro pentru a finanţa unele dintre proiectele sale de modernizare. Dar recunoaşte că asta reprezintă doar o picătură într-un ocean în comparaţie cu suma necesară.
„Să refacem complet toată reţeaua ar costa 1 miliard de euro”, spune Lombardi, adăugând că în ultimii 20 de ani compania sa a investit aproape 300 de milioane de euro în proiecte de infrastructură.
Tarife mici, consum mare
O mare parte a investiţiilor în sistemul de apă din Italia este finanţată din veniturile companiilor de utilităţi, care provin din unele dintre cele mai mici tarife din Europa, ceea ce limitează posibilităţile de finanţare.
Italienii plătesc în medie aproape 2 euro pe metru cub de apă, potrivit datelor Federaţiei europene a asociaţiilor de apă. Gospodăriile din Franţa vecină plătesc de două ori mai mult, în timp ce în Danemarca costul este de 9.32 euro.
Nu este surprinzător faptul că în Italia consumul de apă în gospodării este cel mai ridicat din UE, totalizând aproape 250 de litri pe zi de persoană. În Franţa, această cifră este de 150 de litri, iar în Danemarca, de doar 105 litri.
Antonio Terra, primarul din Aprilia, Latina, şi-a îndemnat cetăţenii să reducă consumul de apă în contextul secetei care îşi face tot mai puternic simţită prezenţa, ameninţând cu amenzi pentru cei care folosesc apă proaspătă pentru a-şi umple piscinele, pentru a spăla maşinile sau pentru a uda grădinile.
Dar ţevile foarte vechi fac viaţa foarte dificilă.
„De fapt am putea alimenta sistemul cu mai multă apă, dar nu putem pompa apa la presiunea corespunzătoare pentru că încercăm să evităm spargerea ţevilor”, a spus el pentru Reuters.
Pentru fermierul Boschetto, astfel de dureri de cap puteau fi evitate dacă autorităţile ar fi acţionat cu ani în urmă.
„Ca ţară, mereu aşteptăm ca lucrurile să se prăbuşească şi abia atunci ne mobilizăm”, spune el. „Dar dacă lucrurile erau făcute din timp, cu idei clare, nu am fi avut mereu sentimentul că ne prăbuşim”, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
