Italia. Creatoare de modă, accidentată grav: "Doar o româncă m-a ajutat. Restul..."

Andreea Cosma |
Data publicării:
sursa foto: Facebook
sursa foto: Facebook

Lorella Latini, artizană în industria modei, accidentată în zona La Rustica, a suferit traume la cap și numeroase răni. Italianca a povestit totul pe pagina sa de Facebook, de pe o targă de spital: „Era un monovolum alb, la viteză maximă”.

Femeia a fost lovită pe trecerea de pietoni, în drum spre casă, de un şofercare a fugit cu toată viteza de la locul faptei.

„Am zburat în aer, simt că e totul rupt, dar sunt vie, este aproape un miracol ...”

Pentru a-i liniști pe prieteni și adepți, ea a făcut și o fotografie cu o mască și un aparat de gât, povestind pe pagina ei ce i s-a întâmplat.

Lorella Latini, stilist și croitoreasă, a fost internată în spital cu o vătămare la cap și numeroase vânătăi și leziuni la brațe și la piciorul drept în policlinica Tor Vergata, nu departe de locul accidentului. 

„Era cam opt seara, mă îndreptam spre casă la mama mea, care nu se simte bine, după o plimbare. Aveam o înghețată în mână. Traversam via della Rustica în fața Lidl. Eram aproape pe trotuar când o mașină s-a izbit de mine cu viteză mare, derapând ... Era un monovolum alb, m-a prins în lateral și am zburat în aer. Și când am căzut înapoi, șoferul, poate beat sau drogat, fugise deja ... ".

 

"Doar o româncă m-a ajutat. Restul au mărit pasul"

 

Potrivit Corriere, o patrulă de poliție a început urmărirea şoferului, în timp ce Lorella Latini era luată de o ambulanță.

Niciunul dintre clienții care au părăsit supermarketul nu a reușit să noteze numărul de înmatriculare. Totuși, scena ar fi trebuit să fie filmată pe camera unei companii apropiate de Lidl, spune aceeaşi publicaţie.

Însă povestea este şi mai tristă pentru victimă, întrucât, potrivit vorbelor sale, majoritatea oamenilor care au asistat la teribila scenă au "mărit pasul" şi doar o fată de origine română s-a oprit totuşi să o ajute şi să sune după ajutor.

"Aproape toată lumea, văzându-mă pe pământ, a plecat într-un ritm alert - spune victima - Singura foarte amabilă a fost o româncă, pe nume Tatiana, care m-a ajutat în toate, ea a fost cea care mi-a sunat fiicele. Acum sunt în spital pentru observaţie" - conchide Lorella Latini, stilistă, pe pagina ei de Facebook - "și aici situația este tragică. Nu sunt paturi în camere, m-au pus pe o targă și este o liniște grozavă, în afară de niște bolnavi care se plâng ... Simt durere peste tot, am dureri de stomac pentru că leziunea capului a fost foarte puternică, nu pot merge. Dar medicii și asistenții au fost foarte amabili, trebuie spus ... De la o plimbare liniștită spre casă, la o secție de spital cu capul bandajat şi plin de vânătăi. Se întâmplă, la Roma, la 'mila' criminalilor de la volan. Și ar fi putut fi mult mai rău".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel