Ionuț Moșteanu: O dronă fără încărcătură a căzut în localitatea Puieşti, judeţul Vaslui

Echipa Stiri Diaspora |
Data actualizării: | Data publicării:
Ionuț Moșteanu în timpul unei declarații de presă (Foto: Octav Ganea / Inquam Photos)
Ionuț Moșteanu în timpul unei declarații de presă (Foto: Octav Ganea / Inquam Photos)

O dronă fără încărcătură a căzut în localitatea Puieşti din judeţul Vaslui, anunța ministrul Apărării.

O dronă fără încărcătură a fost găsită, marţi, într-o localitate din Vaslui, a declarat ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, aflat într-o vizită la Baza 57 Mihail Kogalniceanu.

Conform acestuia, drona a căzut în localitatea Puieşti.

"Avem o nouă incursiune a unei drone ruseşti, o nouă provocare a Rusiei la adresa României, o dronă pe care Armata Română şi Eurofighter-ele germane au încercat să o dea jos (...). O să-mi întrerup această activitate astăzi aici şi o să plec înapoi la Bucureşti. Generalul Gheorghiţă Vlad este acolo, n-a mai venit şi ne coordonăm. A fost găsită o dronă undeva în judeţul Vaslui, o dronă fără încărcătură. Probabil este aceeaşi dronă pe care au încercat să o dea jos avioanele. Avioanele s-au ridicat în aer, au avut permisiunea de a angaja. O să discut cu piloţii germani care au fost în misiune, un pic mai încolo (...). De două ori s-au ridicat câte două avioane Eurofighter de la ora şapte dimineaţa. Între ele au fost ridicate avioane F-16 de la baza Borcea, avioanele româneşti", a precizat Moşteanu.

Acesta a spus că avioanele nu au tras, iar drona a căzut ori pentru că a pierdut comanda, ori pentru că a rămas fără combustibil.

"Putea fi distrusă dacă se întruneau toate condiţiile pentru a... piloţii trebuiau să o vadă, să angajeze, să blocheze pe radar şi să poată să tragă în ea cu o rachetă. Dacă se îndeplineau aceste condiţii, ar fi putut fi dată jos. Iată că n-au reuşit din nou. Mi-aş fi dorit să o dea jos", a afirmat ministrul Apărării.

Ionuţ Moşteanu se află într-o vizită la Baza 57 Mihail Kogălniceanu de la Constanţa, prilejuită de prezenţa acolo a generalului Christopher Donahue, comandantul Forţelor Terestre ale SUA în Europa şi Africa.

Anunțul prefectului județului Vaslui

 

Un element metalic a căzut, marţi, pe teritoriul comunei vasluiene Puieşti, la faţa locului mergând specialiştii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) şi reprezentanţii Brigăzii Antitero SRI.

"Se pare ca un element metalic a căzut în comuna Puieşti, judeţul Vaslui. La faţa locului se îndreaptă reprezentanţi ai IPJ Vaslui, ai Brigăzii Antitero SRI şi ai MAPN - Regimentul 52 Artilerie Bârlad", a declarat prefectul judeţului Vaslui, Eduard Popica.

În actualizare...

Aminim că o dronă rusească a zburat zeci de kilometri pe teritoriul României fără să fie doborâtă.  

MApN a anunțat în urmă cu puțin timp că nu mai apare nicio ţintă pe sistemul de supraveghere radar. Drona rusească a apărut doar pe radare, iar atunci când au văzut-o piloţii de pe avioanele de vânătoare era deja în Ucraina. 

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), Corneliu Pavel, a anunţat, marţi dimineaţa, că în jurul orei 10:00 au încetat mesajele RO-ALERT pentru judeţele Tulcea, Vrancea şi Galaţi, în condiţiile în care nicio ţintă nu mai apare pe sistemul de supraveghere radar.

"La ora 10:00 mesajele RO-ALERT pentru judeţele Tulcea şi Vrancea au încetat, iar la ora 10:08 a încetat şi mesajul RO-ALERT pentru judeţul Galaţi. A fost o situaţie deosebită cu care ne-am confruntat, dar nu prima. Până în prezent, aceasta este a treisprezecea pătrundere neautorizată a unui vehicul aerian fără pilot în spaţiul aerian al României. (...) Nu mai apare nicio ţintă pe sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale", a declarat Pavel.

"De la începutul războiului brutal şi agresiv al Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, un stat democratic, european, au fost înregistrate 13 pătrunderi de ţinte ariene, de vehicule aeriene fără pilot în spaţiul aerian al României şi au fost peste 40 de situaţii în care elemente de dronă, fragmente de dronă au căzut pe teritoriul României", a menţionat purtătorul de cuvânt al MApN.

Radarele Ministerului Apărării Naţionale au detectat marţi dimineaţa o ţintă care se îndrepta spre spaţiul aerian naţional, în proximitatea judeţului Tulcea, fiind ridicate în aer, la ora 06:28, două aeronave germane Eurofighter Typhoon, de la baza aeriana Mihail Kogălniceanu, pentru monitorizarea situaţiei, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale.

Ţinta a traversat spaţiul aerian naţional dinspre direcţia Vâlcove (Ucraina), până în zona Chilia Veche, judeţul Tulcea.

La ora 06:55 s-a transmis mesaj RO-ALERT în zona judeţului Tulcea.

La 07:11, aeronavele Eurofighter Typhoon au raportat contact radar cu ţinta deasupra teritoriului Ucrainei, în afara spaţiului aerian al României.

La ora 07:37, s-a ordonat ridicarea de la sol pentru două aeronave F16 Fighting Falcon de la Baza 86 Aeriană Borcea, iar la 07:48 s-a emis RO-ALERT şi pentru judeţul Galaţi.

La 07:50, sistemele radar au detectat o a doua pătrundere în spaţiul aerian naţional în zona judeţului Galaţi, iar aeronavele F-16 au avut contact radar cu aceasta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel