Iohannis, la întâlnirea cu ambasadorii acreditați la București: Situația de securitate de la granița cu Ucraina rămâne preocupantă

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Iohannis, la întâlnirea cu ambasadorii acreditați la București - Situația de securitate de la granița cu Ucraina rămâne preocupanta
Iohannis, la întâlnirea cu ambasadorii acreditați la București - Situația de securitate de la granița cu Ucraina rămâne preocupanta

Președintele Klaus Iohannis spune că situația de la granița cu Ucraina rămâne „preocupantă” și că trebuie continuate eforturile „pentru dezescaladarea situației”, dar și pentru „consolidarea apărării colective în cadrul NATO”. Mesajul președintelui a fost adresat  într-o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați la București.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis a vorbit și despre situația de securitate de la granițele Uniunii Europene. „Abordând situația de la granița Uniunii Europene, Președintele Klaus Iohannis a condamnat instrumentalizarea de către regimul din Belarus a migrației, situație care afectează mai multe state membre UE. Totodată, Președintele României a reiterat solidaritatea deplină a țării noastre cu statele membre afectate direct și a evidențiat importanța unui răspuns unitar la aceste amenințări”, se arată într-un comunicat de presă.

În cadrul reuniunii, au fost abordate, în principal, temele care se vor afla pe agenda viitorului Consiliu European din 16 decembrie 2021, precum pandemia de COVID-19, prețurile la energie, situația tensionată de la granița Uniunii Europene. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a prezentat prioritățile şi așteptările României de la Summitul Parteneriatului Estic, care va avea loc la Bruxelles, la data de 15 decembrie 2021.

 

Președintele Iohannis a evidențiat și necesitatea continuării campaniei de vaccinare 

 

Iohannis s-a referit la cele mai recente evoluții marcate de apariția unei noi tulpini a virusului SARS-CoV-2, subliniind, în acest context, importanța menținerii unității statelor membre, a coordonării strânse şi a dialogului constant între țările UE, astfel încât să nu fie afectată libera circulație sau Piața Internă a Uniunii.

„Președintele României a evidențiat necesitatea continuării campaniei de vaccinare, prin creșterea gradului de conștientizare cu privire la beneficiile vaccinării și prin combaterea dezinformării”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

În ceea ce privește subiectul creșterii prețurilor la energie, președintele a arătat că acesta rămâne unul de actualitate și va fi din nou abordat la următoarea reuniune a Consiliului European.

„Situația este preocupantă, iar consecințele socio-economice sunt evidente și afectează semnificativ nu numai consumatorii vulnerabili, dar și competitivitatea la nivel național și la nivelul Uniunii. În acest sens, Președintele României a reamintit că este nevoie de soluții pe termen scurt și mediu, capabile să prevină eventuale perturbări în aprovizionarea cu energie și care să diminueze efectul creșterii prețurilor la energie asupra consumatorilor”, mai transmite Administrația Prezidențială.

Klaus Iohannis a adresat felicitări Președinției slovene a Consiliului UE pentru eforturile întreprinse în avansarea agendei europene, într-o perioadă marcată de multe provocări la nivelul Uniunii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel