Iohannis: Este datoria noastră să susţinem şi să apărăm valorile şi principiile pe care le împărtăşim cu partenerii noştri euro-atlantici

Elena Didila |
Data publicării:

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj cu prilejul Zilei Independenţei Naţionale a României.

"Aniversăm astăzi 145 de ani de la declararea Independenţei României, într-un context deosebit de complicat pentru Europa, generat de războiul brutal şi neprovocat declanşat de Federaţia Rusă împotriva unui alt stat suveran, Ucraina", spune şeful statului în mesaj, potrivit Agerpres.

Preşedintele Iohannis afirmă că, alături de Marea Unire, Independenţa este unul dintre pilonii statului român modern, iar celebrarea acestui moment reprezintă un prilej potrivit pentru rememorarea evenimentelor definitorii pentru istoria naţiunii noastre.

"În anul 1877 România îşi proclama independenţa, marcând astfel un pas important spre desăvârşirea unităţii naţionale şi spre un statut european. La Plevna, la Rahova sau la Griviţa, românii au impresionat Europa prin curajul lor, demonstrând trăinicia unirii înfăptuite la 1859. Marile puteri au luat act de naşterea unei ţări care îşi croia propriul destin la Dunărea de Jos, prin angajamentul patriotic al elitelor politice ale vremii, în frunte cu Principele Carol de Hohenzollern.

Înflorirea culturii, avântul industriei, transporturilor şi infrastructurii, precum şi dezvoltarea relaţiilor internaţionale ale României, toate acestea au fost rodul imediat şi direct al dobândirii independenţei de stat.

Modernizarea instituţională, economică şi legislativă fără precedent a continuat pentru mai multe decenii. Idealul unei naţiuni suverane şi libere urma să se desăvârşească doar o generaţie mai târziu, prin viziune politică şi prin curajul românilor care, în 1918, au înfăptuit Marea Unire.

Acestea sunt coordonatele majore ale istoriei noastre, care ne arată cât de dificil a fost drumul spre modernitate şi de cât de multă perseverenţă şi tărie de caracter au dat dovadă înaintaşii noştri", arată şeful statului.

Preşedintele Iohannis subliniază că libertatea, dreptul naţiunilor de a-şi alege şi construi propriul destin, protejarea vieţii şi a demnităţii umane sunt repere fundamentale ale marii comunităţi democratice.

"Astăzi, când suntem martorii resuscitării unei mentalităţi imperialiste, în numele căreia un stat independent este supus unei agresiuni barbare, semnificaţia zilei de 10 Mai 1877 în istoria României este cu atât mai relevantă.

Libertatea, dreptul naţiunilor de a-şi alege şi construi propriul destin, protejarea vieţii şi a demnităţii umane, toate acestea sunt repere fundamentale ale marii comunităţi democratice căreia îi aparţinem.

Sacrificiile înaintaşilor noştri au reprezentat temelia dezvoltării României europene. Este acum datoria noastră să susţinem şi să apărăm valorile şi principiile pe care le împărtăşim cu partenerii noştri euro-atlantici", conchide şeful statului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel