Iohannis, anunț despre banii pentru COVID: „Mă aștept la negocieri complicate!”

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene se reunesc vineri și sâmbătă, la Bruxelles, într-un summit considerat crucial, însă fără certitudinea obținerii unui consens privind planul de relansare economică europeană.

 

Klaus Iohannis, Angela Merkel, Emmanuel Macron și ceilalți 24 de șefi de stat sau de guvern se întrunesc pentru prima dată de la izbucnirea pandemiei COVID-19, în condiții speciale și extraordinare, pentru a negocia și, eventual, a decide asupra unui plan de recuperare de aproximativ 1.800 de miliarde de euro, alcătuit din fondul de redresare de 750 de miliarde de euro și din Cadrul Financiar Multianual de peste 1.000 de miliarde de euro.

„Începem astăzi un Consiliu European foarte special. După mai multe întâlniri în format videoconferință, iată, ne întâlnim la Bruxelles în format fizic.  Dorim să negociem două teme mari, grele, în legătură cu banii europeni. Este vorba, în primul rând, de Bugetul Multianual și aici pentru România sunt două chestiuni foarte importante. Noi ținem neapărat să avem o sumă suficient de mare pe coeziune și o sumă suficient de mare pe politică agricolă. Noi avem nevoie de acești bani, avem planuri mari, avem nevoie de bani europeni pentru spitale, pentru școli, pentru autostrăzi, pentru căi ferate și multe alte programe care pot fi acoperite din aceste sume. Evident, pentru agricultură, dorim să folosim sume cât se poate de consistente pentru a moderniza agricultura românească și pentru a obține, sigur, rezultate bune.

Al doilea pachet mare pe care îl negociem astăzi este pachetul destinat revigorării economice. Este un pachet pe care contăm. Sunt bani care vor fi folosiți pentru revigorarea economică, pentru refacerea economiei după criza cauzată de COVID-19. Noi dorim să obținem sume consistente. Aici avem, pe de-o parte, bani care se dau sub formă de împrumuturi, dar o parte, sperăm și mai mare, vor fi bani care nu trebuie returnați. Sunt așa-numite granturi, bani pe care îi vom folosi pentru revigorarea economică, și pentru firme, și pentru modernizări, pentru digitalizare - de asemenea, sperăm, pentru modernizarea întregului sistem educațional, pentru fondul social, și multe altele”, a spus preşedintele României.

 

„Sunt relativ optimist că, în final, pentru România sumele vor fi rezonabile”

 

„În total, se negociază sume foarte mari astăzi, poate și mâine, aici, la Consiliul European. Eu sunt foarte hotărât să mă bat pentru interesul României, în așa fel încât să obținem un rezultat consistent. Întreaga echipă care mă însoțește - și întreaga echipă și de la Reprezentanță, și cei din ministere - au pregătit materiale suficiente

Sunt relativ optimist că, în final, pentru România sumele vor fi rezonabile, vor fi consistente, dar dacă m-ați întreba dacă vom finaliza discuțiile astăzi și mâine, cred că nimeni nu poate să răspundă. Este un scenariu optimist să finalizăm negocierile astăzi și mâine, însă în Consiliu părerile încă sunt împărțite. Se știe că nu toată lumea este încă convinsă că propunerea care este pe masă e cea mai bună. Mă aștept, deci, la negocieri destul de complicate. Este chiar posibil să trebuiască, după un timp, să revenim, să finalizăm aceste negocieri.

Important este de știut: sunt bani mulți pe care îi discutăm și pentru România este o șansă mare să obținem o finanțare consistentă pentru următorii ani, cu care vom reuși, cu siguranță, să rezolvăm foarte multe dintre problemele de la noi de acasă”, a mai spus preşedintele României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel