Intră Ucraina în UE? Mesajul lui Macron pentru Zelenski. Ce au discutat cei doi marți seara

Bogdan Bolojan / 17 mai, 22:02

O discuție foarte lungă a avut loc marți seara între președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski și cel al Franței, Emmanuel Macron. 

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a vorbit marţi cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, despre modalităţi de susţinere a Ucrainei, despre garanţiile de securitate şi despre acordarea statutului de candidat pentru integrarea ţării în Uniunea Europeană.

"Preşedintele Republicii l-a întrebat pe preşedintele Zelenski despre situaţia de pe teren, în special despre situaţia din Mariupol, în contextul în care continuă evacuările din uzina Azovstal, precum şi despre nevoile Ucrainei. A reafirmat determinarea deplină de a răspunde la toate solicitările de sprijin formulate de Ucraina, în special în privinţa echipamentelor de apărare, carburant, ajutoare umanitare, susţinere economică şi financiară şi luptei împotriva impunităţii. Preşedintele a confirmat că livrările de arme din Franţa vor continua şi se vor intensifica în următoarele zile şi săptămâni, la fel ca furnizarea de echipamente umanitare", anunţă Preşedinţia de la Paris.

Cererea de aderare la UE a Ucrainei va fi examinată în Iunie

 

Emmanuel Macron şi Volodimir Zelenski au discutat şi despre garanţiile de securitate pe care Franţa le-ar putea oferi Ucrainei în cadrul unui acord de pace cu Rusia.

Preşedintele Franţei i-a confirmat lui Volodimir Zelenski faptul că cererea Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană va fi examinată la reuniunea din iunie a Consiliului European, pe baza avizului Comisiei Europene. "Preşedintele Franţei a revenit la ideea evocată în discursul rostit pe 9 mai în Parlamentul European privind propunerea comunităţii politice europene", un sistem care "ar permite însoţirea ţărilor candidate în cadrul cooperării utile pentru toată lumea", subliniază Palatul Élysée.

Preşedintele Ucrainei a anunţat, prin Twitter, că a avut o "conversaţie lungă şi intensă" cu Emmanuel Macron. "Examinarea cererii noastre pentru a primi statutul de candidat la integrarea în Uniunea Europeană a fost examinată în detaliu", a precizat Volodimir Zelenski, conform Mediafax. 

Austria cere egalitate pentru aderarea la UE între Ucraina și celelalte state care își doreau deja integrarea

 


Alexander Schallenberg, șeful diplomaţiei austriece a declarat pentru Financial Times că blocul ar trebui să ia în considerare ca unor state cum sunt Ucraina şi Moldova să li se acorde rapid accesul la "părţi ale pieţei comune" şi anumite instituţii ale UE, ca proces de tranziţie către statutul de membru deplin.

Aceasta ar include şi participarea la organisme de luare a deciziilor formale, potrivit lui Schallenberg.

El a cerut Bruxellesului să nu "se piardă" în cifre, legi şi detalii când vine vorba de aderarea de noi state şi în schimb să recunoască că admiterea de noi membri este necesară pentru a combate influenţa rusă.

"Extinderea (UE) nu este o abordare juridică, birocratică, este un instrument geostrategic", a spus ministrul de externe austriac în interviul publicat marţi.

Ţări precum Albania, Macedonia de Nord şi Moldova trebuie tratate pe picior de egalitate cu Ucraina când vine vorba de aspiraţiile de aderare. "Trebuie să le ancorăm (pe toate) în Europa şi în Occident", a subliniat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt1
YesMy - smt4.1.0