Inflația în Turcia a crescut din nou

istanbul-turcia
Comercianții din Istanbul spun că trec prin cea mai proastă perioadă din punct de vedere economic
Rata inflaţiei în Turcia a accelerat luna trecută, ajungând la cel mai ridicat nivel din noiembrie 2022, pe fondul costurilor mai ridicate cu transportul şi alimentele, arată datele publicate de Institutul de Statistică, transmit DPA şi Bloomberg.

În decembrie, rata anuală a inflaţiei s-a situat la 64,77%, faţă de un nivel de 61,98% în noiembrie. Este cel mai ridicat nivel din noiembrie 2022, când inflaţia s-a situat la 84,39%. Analiştii se aşteptau la o inflaţie de 65% luna precedentă.

Costurile cu transporturile au urcat în ritm anual cu 77,14% în decembrie, faţă de un avans de 70% în noiembrie, în timp ce preţurile alimentelor şi băuturilor nealcoolice au crescut cu 72,01%, iar tarifele pentru hoteluri, cafenele şi restaurante au urcat cu 93,24%.

În ritm lunar, rata inflaţiei în Turcia a crescut în decembrie cu 2,93%, faţă de un avans de 3,28% luna precedentă.

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a redus la 3,6% în noiembrie, de la 4,2% în octombrie.

Turcia vrea să scadă inflația la jumătate până la finalul lui 2024



Datele sunt în linie cu perspectivele privind inflaţia publicate de Banca Centrală a Turciei şi de Guvern, o raritate într-o ţară unde previziunile oficiale s-au dovedit a fi exagerat de optimiste. Decizia autorităţilor de a majora salariul minim cu aproape 50% riscă să ducă la o creştere mai rapidă a preţurilor decât prognozează Banca Centrală a Turciei. Din iunie, dobânda a fost majorată cu 34 puncte procentuale. În decembrie, Banca Centrală a Turciei a decis să majoreze dobânda până la 42,5% iar analiştii se aşteaptă anul acesta la un nivel de 45%.

2023 a fost al doilea an consecutiv în care rata inflaţiei s-a situat la 65%. Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a depăşit 70% anul trecut.

Banca Centrală a Turciei se aşteaptă ca inflaţia să crească la 70-75% în mai, înainte de a scădea la aproximativ 36% până la finalul lui 2024

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close