În România, țara cu 23.000 de km de pământ, politicienii se laudă că fac 40 de km de autostradă pe an

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:
Mii de km de drumuri de pâmânt în România (Foto: Freepik)
Mii de km de drumuri de pâmânt în România (Foto: Freepik)

Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică arată starea jalnică a infrastructurii rutiere și feroviare în 2024, an în care insistăm să intrăm în Spațiul Schengen. În timp ce politicienii se laudă cu câțiva kilometri de autostradă pe an, peste 23.000 de km de drumuri sunt pietruite și de pâmânt.  

Lungimea autostrăzilor din România a crescut cu 48 de kilometri, la sfârşitul anului 2023, iar lungimea reţelei de drumuri publice totaliza 86.388 kilometri, din care 17.677 kilometri (20,4%) drumuri naţionale, 35.046 kilometri (40,6%) drumuri judeţene şi 33.665 kilometri (39,0%) drumuri comunale, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Din punctul de vedere al tipului de acoperământ, structura reţelei de drumuri publice înregistra: 49,4% (42.692 km) drumuri modernizate (în proporţie de 94,2% drumuri modernizate cu îmbrăcăminţi asfaltice de tip greu şi mijlociu), 23,9% (20.671 km) drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere şi 26,7% (23.025 km) drumuri pietruite şi de pământ.

În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, 27,5% din lungimea drumurilor modernizate şi 39,4% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită.

Din lungimea drumurilor naţionale, 6.189 km (35,0%) erau drumuri internaţionale, 997 km (5,6%) autostrăzi şi 70 km (0,4%) drumuri expres, iar din punctul de vedere al numărului de benzi de circulaţie 2.161 km (12,2%) erau drumuri cu 4 benzi, 311 km (1,8%) drumuri cu 3 benzi şi 37 km (0,2%) drumuri cu 6 benzi.

Lungimea drumurilor judeţene cuprindea în proporţie de 51,5% drumuri modernizate şi 35,1% dintre drumurile comunale erau drumuri pietruite.

La 31 decembrie 2023, lungimea liniilor de cale ferată de folosinţă publică în exploatare însuma 10.611 km, din care 10.515 km (99,1%) linii cu ecartament normal, 91 km (0,9%) linii cu ecartament larg şi 5 km linii cu ecartament îngust.

Densitatea liniilor la 1.000 km2 teritoriu era de 44,5 la mie. Densităţile cele mai mari s-au înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov (206,3 la mie), regiunea Vest (60,0 la mie), regiunea Nord-Vest (47,8 la mie) şi regiunea Sud-Muntenia (43,8 la mie).

La aceeaşi dată, lungimea căilor principale era de 5.961 km, reprezentând 56,2% din lungimea simplă a liniilor de cale ferată în exploatare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel