În Italia a crescut numărul taberelor de vară pentru copiii români: „Îi îndemnăm pe părinţi să îşi ţină identitatea“

Nicoleta Nicolau / 13 iul 2022, 08:09

A crescut numărul taberelor româneşti de vară în Italia, în contextul în care tot mai mulţi copii români se nasc în peninsulă, copii care nu reuşesc să vadă România decât maxim o lună pe an, vara.

A crescut mult numărul de tabere româneşti de vară, unde cei mici nu numai că vorbesc româneşte, dar învaţă şi descoperă tradiţiile din România şi Republica Moldova.

După doi ani de pandemie şi de restricţii, în care cu greu cetăţenii români stabiliţi în Italia au reuşit să ajungă în România sau nu s-au mai deplasat deloc, aceasta este prima vară în care, totuşi, unii reuşesc să meargă în ţară, alţii însă nu. Oricum ar fi, conaţionalii noştri se gândesc tot mai mult la copiii lor născuţi în peninsulă, care practic pierd contactul cu ţara de origine şi prin urmare, pe lângă vacanţa scurtă de maxim o lună în România, unii dintre ei caută tabere de vară.

Astfel se şi explică de ce este pentru prima dată când, în acest moment, prin Italia se derulează câteva zeci de astfel de şcoli de vară deschise special pentru elevii români.

În Italia a crescut numărul taberelor de vară pentru copiii români

 

Multe dintre aceste tabere se organizează pe lângă bisericile ortodoxe, confirmă şi Preasfinţitul Siluan.

„În episcopia noastră a existat o mare, mare aşteptare după toţi anii aceştia de imposibilitate de a se întâlni faţă către faţă în condiţii, să zicem, sanitare acceptabile, mai ales din partea copiilor şi a tinerilor, dar şi din partea părinţilor, a animatorilor, a preoţilor, preoteselor care deja organizaseră de mai mulţi ani tabere.

Noi, în vara anului 2019, am avut 30 de tabere în total şi în anii următori nu am reuşit să mai organizăm, dar în vara aceasta, cu ajutorul Dumnezeu, s-au reluat taberele şi deja au avut loc mai multe, sunt pe rol şi în acest moment şi mai sunt în continuare şi pe parcursul lunii iulie tabere cu copiii noştri.

Este să zicem o consecinţă firească a faptului că noi lucrăm cu copiii la şcolile parohiale, îi îndemnăm pe părinţi, în biserică, să îşi ţină identitatea, e vorba de identitatea noastră în care componenta lingvistică este un element esenţial, un element foarte important.

Şi observăm şi la şcolile parohiale, dar şi în tabără, importanţa faptului că copiii se întâlnesc şi vorbesc între ei în limba părinţilor lor; nu întotdeauna le este uşor, că ei s-ar exprima, să zicem, în mod normal mult mai simplu în limba italiană, aşa cum o fac deja de când sunt în şcoală, de când sunt la grădiniţă“, a afirmat Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei înr-un interviu pentru Radio România Actualități.

„Îi îndemnăm pe părinţi să îşi ţină identitatea“

 

În multe din aceste tabere sunt implicaţi profesori şi meşteri populari din ţară, aşa cum este Mihaela Bădescu de la Muzeul Naţional al Satului din Bucureşti.

„Este utilă tabăra pentru că ei socializează, se bucură, se fac prietenii, lucrează, află despre tradiţiile româneşti, vorbesc cât de cât româneşte, dacă nu vorbesc şi acasă. Oricum, ei se înţeleg între ei şi, na, fiind vacanţă preferă să se joace, că acesta e copilăria, joacă, dar mai în joacă, mai în serios, plus că facă la biserică cântece religioase, învaţă, fac cântece populare, jocuri populare pe care nu au de unde să le înveţe aici dacă nu se ocupă cineva de ei în mod special“, a declarat Mihaela Bădescu.

Multe dintre aceste tabere de vară sunt sprijinite financiar şi de Departamentul Românilor de Pretutindeni, motiv pentru care preţul perceput pentru un copil, cu masă şi cazare, variază între 50 şi 100 de euro pe săptămână.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0