Imagini tulburătoare dintr-un spital din România. Un individ plin de sânge a dat buzna peste medici şi a început să îi scuipe. Era în izolare

StiriDiaspora Team / 31 mar 2020, 08:59 Salveaza PDF Comentarii
sursa foto: Facebook
sursa foto: Facebook

Managerul Spitalului Orăşenesc Hârşova, Andrei-Bogdan Zidaru, a anunţat luni noapte că solicită comandamentului pentru situaţii de urgenţă asigurarea pazei instituţiei, după ce un individ aflat în autoizolare s-a autoaccidentat, fiind grav rănit şi a pătruns în incinta spitalului ameninţând, jignind şi scuipând cadrele medicale care interveneau pentru a-i salva viaţa.

"Pe timp de pandemie, personalul medico-sanitar trebuie să facă faţă unor situaţii extreme, neprevăzute (...). Individul (...), aflat în a treisprezecea zi de autoizolare, s-a autoaccidentat, a pătruns grav rănit în incinta spitalului ameninţând, jignind şi scuipând medici şi asistente deopotrivă, oameni care erau acolo pregătiţi să-i salveze viaţa. Oameni care au continuat să îşi facă treaba, indiferent de ameninţările acestuia şi de faptul că se expun unui caz suspect de COVID-19", a postat Zidaru pe pagina de Facebook a Spitalului Orăşenesc Hârşova, care a ostat şi câteva fotografii tulburătoare cu individul.

sursa foto: Spitalul Orăşenesc Hârşova / Facebook

Conform sursei citate, individul a trebuit să fie stabilizat din punct de vedere medical pe treptele spitalului, întrucât a fost imposibil să fie tratat în altă parte, acesta pierzând mult sânge şi fiind într-o stare critică.

Comportamentul iresponsabil al pacientului agresiv a dus la intrarea în autoizolare a şase angajaţi ai spitalului.

"Rezultatul? 6 angajaţi ai spitalului, nevinovaţi, care şi-au făcut treaba cu maximă dăruire, aflaţi acum în autoizolare până la sosirea veştilor (rezultatele testării la COVID-19). Şi, bineînţeles, acest individ, stabilizat, teafăr şi izolat până la aflarea rezultatelor", a scris managerul unităţii medicale.

El a subliniat, totodată, "calmul şi tactul" de care dau dovadă cadrele medicale zi de zi, ajutând oamenii, indiferent de riscurile la care se expun.

"Aceşti oameni sunt nişte eroi şi trebuie trataţi ca atare! Nu înjuraţi, nu scuipaţi, nu batjocoriţi, nu umiliţi, nu expuşi la agenţi patogeni fără echipamente de protecţie, nu minţiţi în dauna propriei sănătăţi. De asemenea, mulţumim organelor competente pentru intervenţia rapidă. (...) Solicităm public întocmirea unui dosar penal pentru acest individ care a riscat vieţile oamenilor care l-au salvat astăzi. Ne va fi din ce în ce mai greu să continuăm în aceste condiţii. Este nevoie de mult calm şi înţelegere. În cursul zilei de mâine va fi solicitată comandamentului pentru situaţii de urgenţă prezenta armatei (sau a unei alte autorităţi) pentru a asigura paza instituţiei", a menţionat Andrei-Bogdan Zidaru.

sursa foto: Spitalul Orăşenesc Hârşova / Facebook

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.23
YesMy