Horoscop, miercuri, 25 iulie 2018

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

HOROSCOP BERBEC, MIERCURI 25 IULIE

Iubirea e alături de tine clipă de clipă, nici nu are rost să te îndoieşti de asta, chiar dacă ai fi tentat să spui că nu e sub forma visată de tine. Ce visezi de fapt?

O Ileana Cosânzeana ca-n basme şi un Făt Frumos călare pe cal alb? Acestea nu există în viaţa reală, în schimb iubirea poate lua cea mai firească şi mai banală formă pe care o poţi primi în inima ta cu bucurie.

Lasă-te ghidat de iubire în tot ce faci, indiferent cui oferi această iubire, pentru că se va dovedi a fi sursa tuturor lucrurilor minunate din viaţa ta. Presară o linguriţă de IUBIRE peste tot ceea ce faci – la serviciu, la şcoală, pe stradă sau acasă – şi ai să vezi ce gust minunat capătă ziua!

HOROSCOP TAUR, MIERCURI 25 IULIE

Dacă îl iei pe nu în braţe şi nu accepţi pentru nimic în lume alternative mai bune care ţi se oferă, e clar că vei rămâne blocat într-o zonă tristă şi sumbră.

Stă în puterea ta să te ridici şi să pleci din acel spaţiu care te ţine în întuneric, dar dacă îţi place să te auto-compătimeşti şi să ţi se plângă de milă, nimic nu se schimbă.

Te poţi rupe singur de tristeţe şi frustrare, dar printr-un gest de voinţă pe care sigur poţi să-l faci. Tu nu eşti aşa, ai o atitudine optimistă şi pozitivă chiar şi în faţa celor mai dificile momente, şi trebuie să scoţi din interiorul tău acel personaj care te reprezintă.

Tu nu eşti supărat, îngândurat şi îngrijorat din fire, ci dimpotrivă: curajos, optimist, deschizător de drumuri spre lumină.

HOROSCOP GEMENI, MIERCURI 25 IULIE

Azi apreciezi mai mult ca oricând valoarea prieteniei, pentru că un om este alături de tine şi îţi oferă cel mai de preţ ajutor exact când ai mai mare nevoie de asta.

Culmea, nu e neapărat cel pe care îl numeai cel mai bun prieten, deci nu te aştepta la miracole de la cel de la care ai aştepta asta, ci poate fi vorba de o persoană care nu se bate cu pumnul în piept de câte face pentru tine, în schimb e acolo lângă tine şu te susţine.

Ajutorul lui nu e neapărat unul concret, adică să pună mâna sau umărul ca să facă ceva palpabil pentru tine sau în locul tău, dar e călăuza cea mai de încredere care îţi arată o cale.

Urmează-i sfaturile, pentru că sunt folositoare în situaţia de faţă!

HOROSCOP RAC, MIERCURI 25 IULIE

Nu eşti prea deschis la cooperare, şi aproape că refuzi sprijinul cuiva care chiar vrea să-ţi fie de ajutor.

Ori din orgoliu, ori din încăpăţânare, ai tendinţa de a respinge gesturile de prietenie care vin de la ceilalţi, susţinând că poţi şi singur.

Parcă nu ai vrea să te îndatorezi faţă de nimeni şi de aceea vrei să te descurci pe cont propriu, ca să nu fii nevoit, altădată, să întorci cuiva serviciile în mod similar şi nici să recunoşti că ai avut nevoie cândva de ajutor.

Exagerezi totuşi cu orgoliile, deci, dacă nu ştii ce trebuie făcut, acceptă sfaturile: nu e nicio ruşine!

HOROSCOP LEU, MIERCURI 25 IULIE

Familia îşi arată, pentru a mia oară, puterea şi energia într-un moment critic al uneia din persoanele din casă.

Fie că eşti tu cel trist şi împovărat de griji, fie că o rudă trece prin momente dificile, prezenţa celor dragi alături se va dovedi a fi salvatoare, readucând liniştea în sufletul celui care suferă.

O vorbă bună, o încurajare sau simpla susţinere morală la greu va fi cel mai de preţ dar al acestei zile, pentru că oricine ar trece peste un impas dacă s-ar şti sprijinit sincer şi necondiţionat de cei care îl iubesc, orice ar fi sau orice ar face!

De asta e nevoie acasă: de toleranţă şi îmbărbătare!

HOROSCOP FECIOARĂ, MIERCURI 25 IULIE

Eşti împins de la spate de termene limită, dar, deşi eşti o fire iute de obicei, acum parcă eşti strâns cu uşa, şi nu dai randament sub asemenea presiune.

Cineva te bate la cap să te grăbeşti, să nu pierzi vremea, să termini totul acum, dar tu ai mai avea încă multe de rezolvat înainte de a încheia un proiect în desfăşurare.

Consideri că graba poate strica tot ce ai construit, de aceea o laşi mai moale, în ciuda tuturor stimulentelor impulsive de pe margine.

Eşti convins că a lucra sub tensiune poate genera erori majore şi preferi să-ţi iei răgazul necesar pentru a te ocupa de tot pe îndelete, fără să-i laşi pe ceilalţi să te streseze.

Citeste mai multe pe teotrandafir.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel