Haos în Germania. Traficul feroviar, dat peste cap de o grevă a mecanicilor de locomotivă

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Haos în Germania. Traficul feroviar, dat peste cap de o grevă a mecanicilor de locomotivă
Haos în Germania. Traficul feroviar, dat peste cap de o grevă a mecanicilor de locomotivă

Traficul feroviar din Germania a fost complet dat peste cap, miercuri, de o grevă a mecanicilor de locomotivă ai companiei Deutsche Bahn. Aceștia sunt nemulțumiți de salariile pe care le primesc și cer îmbunătățirea condițiilor de lucru. Din cauza acestei greve, doar un sfert dintre trenurile de mare viteză ale Germaniei au circulat.

Aproximativ 75% dintre cursele feroviare pe distanţe lungi au fost anulate. De asemenea, sunt oprite numeroase trenuri care efectuează curse regionale, în principal în zonele metropolitane Berlin, Düsseldorf şi Köln.

Situația va rămâne așa cel puțin până vineri, când urmează o altă rundă de negocieri. Mecanicii conductori cer o creștere a salariului 3,2% pe doi ani.

Compania feroviară de stat din Germania are probleme serioase de ani de zile. Un sfert dintre trenuri întârzie iar investițiile în reparații sunt deficitare de decenii.

 

Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă solicită majorări salariale

 

Martin Seiler, directorul companiei feroviare Deutsche Bahn responsabil de Personal, a exprimat dorinţa de continuare a negocierilor cu reprezentanţii Sindicatului GDL. „Problema este cum depăşim împreună această situaţie dificilă”, a declarat Martin Seiler, potrivit postului tv ZDF, citat de Mediafax.

Însă liderii sindicatului GDL au declarat că actualele oferte sunt „inacceptabile”, precizând că vineri va fi luată o decizie privind continuarea acţiunilor de protest.

Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă (GDL) solicită majorări salariale, inclusiv sporuri pentru pandemie, şi îmbunătăţirea condiţiilor generale de lucru.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel