Guvernul României, mesaj pentru populație după ce UE a decis reducerea cu 15% a consumului de gaze naturale 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:
sursa foto: Facebook/Guvernul României
sursa foto: Facebook/Guvernul României

Consumatorii români, întreprinderile mici şi mijlocii, serviciile sociale şi industria critică nu vor fi afectate de eventuale măsuri suplimentare pentru reducerea consumului de gaze naturale, informează Guvernul.

"România va avea asigurat necesarul pentru iarna 2022 - 2023. Rezervele de gaze ale ţării reprezintă 55%, adică peste nivelul obligatoriu de 46% prevăzut pentru 1 august 2022. Menţinând acest ritm accelerat putem ajunge la o capacitate a depozitelor de cel puţin 80% înainte de 1 noiembrie", arată Executivul, marţi, într-o postare de pe Facebook.

Potrivit Guvernului, disponibilitatea surselor interne de gaze naturale şi profilul de consum al ţării noastre, corelat cu pachetul guvernamental de protecţie a cetăţenilor şi economiei, sunt elemente ce garantează asigurarea necesarului de consum pentru iarna 2022 - 2023.

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat marţi un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaz, pentru a ajuta astfel Germania şi a diminua dependenţa faţă de Moscova, după o nouă scădere drastică a livrărilor ruseşti prin conducta Nord Stream 1, a anunţat Preşedinţia cehă a Consiliului UE. 

Acordul european pentru reducerea cu 15% a consumului de gaze

 

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat marţi un plan de reducere coordonată a consumului lor de gaz, pentru a ajuta astfel Germania şi a diminua dependenţa faţă de Moscova, după o nouă scădere drastică a livrărilor ruseşti prin conducta Nord Stream 1, a anunţat preşedinţia cehă a Consiliului UE, potrivit agenţiilor AFP, EFE şi DPA.

"Nu a fost o misiune imposibilă! Miniştrii (energiei din cele 27 de state membre, reuniţi la Bruxelles - n.r.) au ajuns la un acord politic privind reducerea cererii de gaz în pregătirea pentru iarna viitoare", a scris preşedinţia cehă a Consiliului UE pe contul său de Twitter.

''Majoritate uriaşă, numai Ungaria a fost împotrivă'', a declarat Sven Giegold, ministrul german al mediului, despre acordul a cărui aprobare a necesitat doar o majoritate calificată de 15 state membre din cele 27.

Noul compromis survine după ce mai multe ţări membre au protestat faţă de ţinta globală a reducerii consumului de gaze naturale cu 15%, raportat la consumul mediu al ultimilor cinci ani, cerută de Comisia Europeană pentru perioada 1 august 2022 - 31 martie 2023.

Recomandarea de reducere a consumului ar putea deveni obligatorie



Deşi acest obiectiv procentual se menţine, textul convenit în final prevede că statele membre vor face ''tot posibilul'' pentru a atinge această ţintă a reducerii consumului de gaz, reducere care deocamdată este voluntară.

Dar în caz de ''risc de gravă penurie'', un mecanism de alertă va face ''obligatorie'' pentru cele 27 de state membre reducerea consumului de gaz cu 15%, însă acesta prevede mai multe situaţii în care ţările membre vor putea cere aplicarea unor derogări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel