Guvernul german consideră că Marea Britanie va ieşi din UE fără un acord

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Guvernul german se aşteaptă ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană la 31 octombrie fără un acord privind viitoarele relaţii, a relatat joi presa germană, care a citat un document al Ministerului german de Finanţe, informează site-ul agenţiei Reuters.

Publicaţia Handelsblatt a relatat că Guvernul german consideră acest scenariu din ce în ce mai posibil din cauza cererilor premierului britanic Boris Johnson, care a afirmat în mai multe rânduri că îşi doreşte renegocierea unui acord care să nu includă soluţia de rezervă privind frontiera irlandeză.

Executivul UE a reiterat săptămâna trecută faptul că este dispusă să discute cu Marea Britanie despre Brexit în următoarele săptămâni, deoarece speră să evite scenariul ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar fără un acord, dar nu ia în calcul renegocierea prevederilor actuale.

Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel