Guvernul Cîțu - vot de învestitură în Parlament, joi (surse)

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Camera Deputaților și Senatul vor vota, în plen reunit joi, de la ora 16.00, învestirea Guvernului Cîțu, potrivit unei decizii de luni aprobate de conducerea Legislativului, au declarat surse parlamentare, pentru MEDIAFAX.

De asemenea, joi, CCR urmează să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate a Avocatului Poporului privind ordonanța de urgență pe alegerile anticipate.

Președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu și vicepreședintele Senatului Titus Corlățean i-au trimis, luni, o scrisoare premierului desemnat Florin Cîțu o scrisoare în care îi cer să schimbe cei șapte propuși miniștri care au primit avize negative în comisiile parlamentare de specialitate.

În ședința din 9 martie 2020, Birourile permanente ale Camerei Deputaților si Senatului, întrunite în ședință comună, au examinat avizele elaborate de Comisiile permanente de specialitate ale celor două camere ale Parlamentului în urma audierii candidaților propuși la funcțiile de ministru de către candidatul la funcția de Prim-ministru, domnul Florin Cîțu.

Social-democrații îi mai cer lui Cîțu să desemneze un ministru al Sănătății care să lucreze 24 de ore din 24, în contextul epidemiei de coronavirus.

Scrisoare pentru Florin Cîțu

 

Redăm mai jos scrisoarea integrală adresată de conducerea Parlamentului lui Florin Cîțu:

„Având în vedere faptul că 7 dintre candidații la funcția de ministru au primit aviz negativ, Birourile Permanente ale Camerei Deputaților si Senatului au stabilit să vă solicite să nominalizați alte persoane pentru funcția de ministru în locul candidaților de ministru care au primit avize negative la audierile în fața comisiilor de specialitate ale Parlamentului.

Cu atât mai mult, în contextul actual al evoluției răspândirii Coronavirusului (Covid-19) aveți obligația față de români să desemnați un ministru al sănătății care să lucreze 24 de ore din 24 în interesul populației și nu în interesul firmelor private, așa cum a demonstrat până acum.

Avem speranța că veți transmite cu celeritate noile propuneri, în spiritul principiului colaborării loiale dintre autorități, astfel încât Birourile permanente ale Camerei Deputaților si Senatului să poată stabili data ședinței comune pentru învestire, în interiorul termenului de 15 zile prevăzut de art. 87 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, până la data de 13 martie 2020.

Această hotărâre a avut la bază decizia Curții Constituționale a României nr. 356/2007 prin care a fost soluționat un conflict juridic de natură constituțională dintre Președintele României și Guvernul de la acea vreme”, arată documentul transmis premierului desemnat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel