Grecia. Un incendiu a izbucnit lângă Atena, mai multe locuinţe evacuate

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Un incendiu a izbucnit luni pe un munte în apropierea oraşului port Lavrio, lângă Atena, provocând evacuarea locuinţelor din zonă, relatează Reuters.

Cel puţin 71 de pompieri se luptau cu flăcările, la circa 60 de kilometri sud de Atena, ajutaţi de şase avioane de stingere a incendiilor şi patru elicoptere.

Incendiul a izbucnit într-o zonă cu vegetaţie joasă, iar vânturile care suflau cu putere înteţeau flăcările, în timp ce pompierii încercau să oprească flăcările să ajungă la pinii din apropiere.

Peste 500 de incendii de vegetaţie au izbucnit în Grecia în ultimele săptămâni pe fondul unui val de caniculă sever şi prelungit, temperaturile ajungând la aproape 45 de grade Celsius.

Cel mai mare incendiu, izbucnit pe insula Evia lângă capitală, a ars timp de peste o săptămână la începutul lunii august înainte de a fi stins, distrugând zone forestiere întinse din nordul insulei şi forţând evacuarea a mii de persoane pe mare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel