Grecia anunţă peste 200 de zboruri internaţionale: "Un succes!". Cursele din Marea Britanie, Turcia şi Suedia, în continuare EXCLUSE

Andreea Cosma |
Data publicării:
grecia_santorini
grecia_santorini

Grecia a lansat la 1 iulie sezonul turistic special cu sosirea a 235 de zboruri internaţionale pe aeroporturile din Atena şi din insule, în prima zi de miercuri considerată drept un succes, relatează EFE.

Doar în insula Creta, cea mai mare din ţară, era programată sosirea a 40 de zboruri venite din Germania, Elveţia, Republica Cehă şi Polonia cu un total de 4.000 de turişti.

Primul avion a ajuns la 08:00 ora locală din Cehia şi a fost primit pe pistă cu bolte de apă şi grupuri folclorice care au interpretat cântece tradiţionale pentru a le ura bun venit primilor pasageri ai sezonului post-izolare.

Potrivit directorului aeroportului din Heraklion, Yorgos Pliakas, între cei 167 de pasageri de pe zborul spre Creta s-au realizat în mod aleator 20 de teste pentru COVID-19. "Turismul în Creta începe în mod dinamic. Este încurajator să vedem că toate zborurile sunt pline", a spus Pliakas.

Turiştii care au ajuns miercuri în Grecia au completat un formular de localizare a pasagerilor cu 48 de ore înainte de a veni în această ţară şi care este disponibil pe aplicaţia Visit Greece şi pe site-ul travel.gov.gr.

Citeşte şi: Grecia anunţă DESCHIDEREA aeroporturilor din insule şi extinderea listei pentru turiştii străini

Potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului, Stelios Petsas, acest formular serveşte la depistarea pasagerilor susceptibili de a fi supuşi unui test.

Turiştii care au fost deja supuşi unui test de COVID-19 vor trebui să aştepte rezultatul timp de 24 de ore la adresa aleasă ca destinaţie a călătoriei.

În ceea ce priveşte testarea, autorităţile elene au anunţat că de miercuri se vor efectua doar teste aleatorii pentru COVID-19 şi nu vor mai exista teste obligatorii pentru turiştii veniţi din ţări specifice.

De la 1 iulie, toţi turiştii care vin dintr-un teritoriu al Uniunii Europene, din ţările asociate spaţiului Schengen, sau dintr-un stat inclus pe lista comunitară privind cele 14 ţări considerate sigure, vor putea călători în Grecia.

Rămân excluse până la 15 iulie zborurile directe dinspre şi spre Grecia venite din Marea Britanie, Turcia şi Suedia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel