Gheorghe Dincă, audiat în cazul dispariţiei unei alte fete, UCISĂ acum 4 ani. Povestea adolescentei

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: Facebook Alexandra Goghez
Sursa foto: Facebook Alexandra Goghez

Ancheta ororilor este departe de final. Sunt noi indicii şi piste care duc spre cel mai negru coşmar. Numărul victimelor ar putea fi mult mai mare. Gheoghe Dincă a fost deja audiat într-un alt dosar de crimă cu autor necunoscut, din 2015. Sunt zeci de familii care speră să obţină răspunsuri.

Este doar una dintre întrebările fără răspuns în cazul Luizei Mihaela Melencu. Pe tânăra de 19 ani, dispărută pe 14 aprilie, ucigaşul a ţinut-o în viaţă aproape trei luni, potrivit unor surse. Nu e exclus să o fi ucis chiar înainte de răpirea Alexandrei. Anchetatorii bănuiesc că fata a fost supusă aceluiaşi chin. Sechestrată, bătută şi violată în casa groazei, nici ea nu a avut nicio şansă de salvare.

„Am vorbit cu ea pe la 11 şi jumătate. Ultimul telefon a fost la 11 şi jumătate. Din acel moment, nu am mai vorbit cu ea. Să sperăm că e doar un coşmar sau un vis! De ce? De ce a trebuit să facă asta? De ce legea nu a făcut nimic timp de atâtea luni?”, exclamă mama Luizei, potrivit Observator.

Un coşmar pe care părinţii Luizei îl retrăiesc clipă de clipă de atunci. În lipsa unor probe clare care să arate că fiica lor a fost ucisă, se agaţă de orice speranţă că ar putea fi încă vie.

Ucigaşul a fost audiat şi în legătură cu o fată de 17 ani, dispărută şi găsită moartă ulterior într-un parc din Craiova, în 2015.

„Trebuia ea să ne înmormânteze pe noi şi să aibă grijă de casă", spune tatăl adolescentei.

„La Poliţie am dat telefon mereu şi întrebam şi ni se spunea că este o simplă plecare. Şi după două săptămâni ne-au zis de acolo că cred 80% că este plecată în partea aialaltă. Că nu este moartă, că se auzea dacă era moartă”, declară mama fetei.

Alexandra Goghez lucra la o terasă şi urma să intre la facultate. A dispărut la finalul unei zile de muncă. Anchetatorii au stabilit că a fost violată şi strangulată. Trupul ei a fost găsit abia după trei săptămâni de la dispariţie. Nici până azi, familia nu a aflat cine a fost călăul ei.

Rămăşiţele umane găsite în casa ororilor sunt acum analizate la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici. Potrivit unor surse din anchetă, fragmentele de oase arse aparţin doar Alexandrei Măceşanu, ultima victimă a criminalului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel