Germania prelungeşte cu încă o lună regulile de distanţare socială. Decizia anunţată de Angela Merkel

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:

Germania prelungeşte până la 29 iunie regulile de distanţare socială impuse pentru a ţine sub control epidemia de coronavirus, a anunţat marţi guvernul cancelarului german, Angela Merkel, relatează AFP.

Până la zece persoane, sau două familii, se vor putea întâlni ''în locuri publice'', au decis guvernul şi cele 16 landuri ale federaţiei, care recomandă ''menţinerea unui număr cât mai mic de persoane'' în aceste situaţii.

De asemenea, autorităţile recomandă reuniunile ''în exterior'', unde ''riscul de infecţie este mult mai scăzut'', a adăugat guvernul federal într-un comunicat de presă.

Pentru reuniunile la domiciliu, ''regulile de igienă şi de distanţare trebuie de asemenea aplicate''. ''Numărul de persoane trebuie să fie stabilit în funcţie de posibilitatea respectării regulilor de distanţare şi trebuie asigurată o ventilaţie suficientă'', menţionează sursele citate.

Aceste dispoziţii se vor aplica ''în toate cazurile până la 29 iunie'', precizează cele 16 landuri şi guvernul federal. În special, se recomandă o distanţă de cel puţin 1,5 metri între oameni.

Germania a înregistrat marţi 179.002 de noi cazuri de coronavirus (+432 în 24 de ore) şi 8.302 decese (+45), potrivit Institutului Robert Koch.

În ultimele zile, ţara a înregistrat noi focare de infecţie, printre clienţii unui restaurant din Leer, în nordul Germaniei, şi într-o biserică din landul Hesse (vest).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel